19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialTarom va introduce la sfârşitul lui octombrie o nouă cursă aeriană din...

Tarom va introduce la sfârşitul lui octombrie o nouă cursă aeriană din Iaşi către Dublin

Compania Tarom va introduce la sfârşitul lunii octombrie o nouă cursă aeriană de pe aeroportul din Iaşi către Dublin, aceasta fiind a opta destinaţie externă operată de pe aeroportul ieşean, transmite Mediafax.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a anunţat, luni, în şedinţa consiliului, că Tarom va introduce o nouă cursă externă pe aeroportul ieşean, către Dublin, primul zbor Iaşi – Dublin fiind programat pe 30 octombrie.

Totodată, Adomniţei a precizat că Tarom va aduce o a doua aeronavă care să opereze pe aeroportul ieşean, astfel că va putea creşte frecvenţa curselor externe actuale.

În prezent, Iaşiul are legături aeriene directe către Londra, Roma, Bergamo, Torino, Bologna şi Tel Aviv, toate aceste zboruri fiind operate de Tarom, precum şi către Viena, cursele fiind efectuate de către Austrian Airlines.

Potrivit conducerii CJ Iaşi, după ce luna trecută a fost dată în folosinţă noua pistă a aeroportului Iaşi, vor putea fi introduse şi alte zboruri către diverse oraşe europene.

Cele mai citite

Sophia Loren, actrița considerată o legendă a cinematografiei mondiale, împlinește 90 de ani

Actrița legendară Sophia Loren va celebra vineri seară, la Roma, împlinirea vârstei de 90 de ani, într-o petrecere privată organizată într-un hotel de lux...

Termofocare inteligente: Controlul încălzirii cu ajutorul tehnologiei moderne

Salut, dragă cititorule! Ți s-a întâmplat vreodată să te întorci acasă într-o seară rece de iarnă și să-ți dorești ca locuința ta să fie...

Microsoft lansează aplicația „Windows App” pentru acces la distanță dedicată conturilor de muncă și educație

Microsoft a anunțat lansarea oficială a aplicației „Windows App”, o soluție care le permite utilizatorilor cu conturi de muncă sau educație să acceseze sisteme...
Ultima oră
Pe aceeași temă