Tot mai mulţi experţi în turism creionează deja cele mai bune recomandări pentru 2016, iar CNN a inclus România într-un top 16 al celor mai promițătoare destinații turistice pentru anul ce vine.
Astfel, printre gorilele de munte din Uganda, cirezile de vite din Mongolia, vulcanii din Papua Noua Guinee, aurora boreală din ţinuturile izolate din zona artică sau parcurile naţionale din India, un punct de atracţie pe harta recomandărilor este România.
În descrierea jurnalistei Anisha Shah de la CNN, centrul României se află în interiorul lanțului montan al Carpaților, plin cu pășuni verzi, pârtii de schi și trasee pentru drumeții aventuroase. “Ceea ce e mai puțin cunoscut este faptul că România are o mare bogăție, Delta Dunării, aflată în sud-estul țării. Aici e rost de drumeții, de admirat speciile protejate de păsări și pescuit. Poți să te plimbi, în celălalt capăt al țării, prin Cluj-Napoca, un oraș cu o activitate culturală de vârf. Cluj Napoca devine încet un oraș recunoscut la nivel internațional, fiind inclus în topul orașelor recomandate turiștilor”.
Shah scrie ca cea mai bună perioadă pentru a vizita România este fie în aprilie-mai, fie august-octombrie, adăugând că “turiștii pot vizita Bastionul Croitorilor (secolul al XV-lea), Biserica Sfântul Mihail, Teatrul Național și Piața Unirii. Peisajele vaste și variate ale Transilvaniei, pline cu castele și biserici, nu dezamăgesc. Cel mai renumit, Castelul Bran, este legat de personajul fictiv al lui Bram Stoker”.