15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Unde se află peisajele incredibile din desenele animate Disney

GALERIE FOTO. Unde se află peisajele incredibile din desenele animate Disney

Peisajele din filmele de animaţie Disney se regăsesc în peisaje reale, din care artiştii s-au inspirat mai mult sau mai puţin.

Astfel, castelul din „Frumoasa Adormită” a fost inspirat din Castelul Neuschwanstein, din Bavaria, care a fost construit în anul 1892, de Ludwig al II-lea, ca omagiu pentru compozitorul lui preferat, Richard Wagner.

De asemenea, piaţa din în filmul animat „Frumoasa şi Bestia”, a fost inspirată după Alsacia, o regiune din nord-vestul Franţei, care i-a aparţinut multă vreme Germaniei.

Tot astfel, regatul din „Tangled/ O poveste încâlcită” a fost inspirat din insula Mont Saint-Michel, din Franţa.

Cascadele din animaţia „Up” au fost inspirate din cea mai înaltă cascadă din lume – Cascada Îngerului, de 979 m înălţime, aflată în sud-estul Venezuelei.

Totodată,  palatul sultanului din „Aladdin”, a fost inspirat din Taj Mahal, mausoleum construit de împăratul Shah Jahan pentru soţia lui preferată, Mumtaz Mahal.

Machu Picchu a fost sursa de inspiraţie pentru satul personajului Pacha, din animaţia „The Emperor’s New Groove/ Împăratul Vrăjit”.

Casa împăratului din „Mulan” a fost inspirată din Oraşul Interzis, din China, iar Catedrala Notre Dame din Paris a fost reprezentată în filmul animat „Cocoşatul din Notre Dame”.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea peisaje care seamănă izbitor cu imagini din filme de animaţie Disney.

Cele mai citite

Eliminarea facilităților fiscale lovește industria IT: salarii mai mici și riscuri de concedieri

Decizia de a elimina scutirile de impozite pentru angajații din IT de la începutul lui 2025 generează nemulțumiri în industrie. Salariile nete ale specialiștilor...

Fondurile de acțiuni au atins 125.000 de investitori. Creștere spectaculoasă de 72,5% în 11 luni

La finalul lunii noiembrie 2024, fondurile deschise de acțiuni au înregistrat 125.005 investitori, cu 72,5% mai mulți față de începutul anului. Creșterea echivalează cu 52.536...

Eliminarea facilităților fiscale lovește industria IT: salarii mai mici și riscuri de concedieri

Decizia de a elimina scutirile de impozite pentru angajații din IT de la începutul lui 2025 generează nemulțumiri în industrie. Salariile nete ale specialiștilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă