Muzeul Naţional de Istorie a României a deschis de curând expoziţia „România 1964 – Studenţi americani descoperă un fluviu legând lumi în schimbare” care propune publicului o vedere în oglinzi paralele a României anului 1964.
Pe de o parte, ea prezintă imaginea unei ţări „necunoscute”, situată dincolo de „Cortina de Fier”, aşezată de-a lungul unui mare fluviu european, înainte de vărsarea lui în Marea Neagră, așa cum a fost văzută de un grup de şapte studenţi americani de la Colegiul Dartmouth (Hanover, New Hampshire, SUA), care au călătorit în canoe tradiţionale, de-a lungul Dunării, de la izvoare, până la Sfântu Gheorghe, străbătând Germania, Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria şi România. Expediţia, organizată sub egida revistei National Geographic, era una iniţiatică, de descoperire a celor două Europe, cea Occidentală şi cea Răsăriteană. Pentru unul dintre participanţi – Dan Dimăncescu, călătoria de-a lungul Dunării avea şi rolul de a descoperi ţara strămoşilor săi.
Cea de a doua viziune asupra României anului 1964 este una „internă”, bazată pe documente păstrate în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, în arhive şi biblioteci româneşti.
Împreună, cele două viziuni dau imaginea de acum o jumătate de veac a unei ţări “socialiste”, aflată în plin proces de transformare şi redefinire a identităţii sale, pe cale de a se distanța de URSS. Juxtapunerea celor două viziuni recreează o parte a unei țări și a unei lumi care nu mai există azi, fiind mutată definitiv în istorie. Chiar unele detalii din geografia și fauna României de azi nu mai seamănă cu cele văzute de studenții americani în 1964, stânca Babakai și insula Ada-Kaleh au dispărut sub apele Barajului hidrocentralei de la Porțile de Fier, iar sturionii, morunii și nisetri care apar în fotografii, sunt și ei pe cale de dispariție… Nici fostul yacht regal Luceafărul, rebotezat de autoritățile comuniste Libertatea, nu mai plutește pe apele românești, fiind obiectul unei privatizări dubioase după anii 1990.
Anul 1964 are o semnificaţie specială în istoria contemporană a României. Deşi liderii comunişti, grupaţi în Partidul Muncitoresc Român, şi-au păstrat necontestată poziţia de forţă politică conducătoare, anul 1964 a fost marcat de un început de schimbare a vechiului curs de aliniere necondiţionată la modelul sovietic, stalinist, de dezvoltare. Confruntarea cu tendinţele hegemonice ale URSS, care începuse cu câţiva ani mai devreme, a devenit publică şi făţişă. Fără a renunţa la conceptul de „dictatură a proletariatului”, prin Declaraţia din aprilie 1964, comuniştii români îşi afirmau intenţia de a urma o cale „naţională” de construcţie a socialismului, respingând politica hegemonică a partidului şi statului sovietic asupra mişcării comuniste internaţionale şi a „ţărilor lagărului socialist”. 1964 a coincis cu anul eliberării deţinuţilor politici şi a celor aflaţi în domicilii obligatorii şi a reprezentat începutul unei liberalizări în domeniile economic, cultural şi social, al afirmării unei viziuni independente asupra locului ţării în contextul lumii.
În încercarea de a câştiga opinia publică de partea lor, conducătorii comunişti au iniţiat un proces de recuperare a moştenirii istorice şi culturale naţionale, după decenii de negare sau falsificare a acestora. În acelaşi timp, România a încercat să se apropie economic, politic şi diplomatic de Occident, inclusiv față de SUA, după o perioadă de confruntare şi izolare faţă de acestea. Demersul românesc a fost salutat și sprijinit atât de către oficialitățile occidentale, cât și de opinia publică.
Însăşi călătoria celor şapte studenţi americani de la Dartmouth College în canoe de-a lungul Dunării româneşti a fost o consecinţă directă a evoluţiilor politice din România anului 1964, având în vedere faptul că malurile fluviului şi Delta constituiau în epocă o „zonă de graniţă” închisă, cu accesul restricţionat, până şi românilor. În aceste condiţii, ar fi fost de neconceput, chiar cu câţiva ani înainte de 1964, în condiţiile fricii paranoice a comuniştilor de spionajul occidental, ca şi a încercării de a interzice contactele directe ale cetăţenilor români cu străinii, ca un grup de străini, cu atât mai mult, cetăţeni americani, să fi circulat liberi de-a lungul Dunării.
Călătoria celor șapte studenți americani de-a lungul Dunării a constituit o experiență umană și intelectuală unică, a cărei amintire este evocată atât de imaginile fotografice inedite, realizate de membri expediției, cât și prin obiecte și alte documente originale. Importanța ei a fost reflectată de presa americană și românească a vremii și a constituit subiectul unui articol, apărut în 1965, în National Geographic.
Expoziţia este deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României până pe 20 iulie 2014.
