2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialCluj Never Sleeps a strâns zeci de mii de tineri

Cluj Never Sleeps a strâns zeci de mii de tineri

Zeci de mii de tineri au participat la evenimentele organizate sub egida Cluj Never Sleeps. Timp de o noapte întreagă, tinerii din Cluj au putut participa la evenimente culturale și sportive, printre care primul spectacol în aer liber al Teatrului Național Român.

În total, 30 de evenimente culturale și sportive au fost puse în scenă sub egida Cluj Never Sleeps. De la concerte de jazz la spectacole de teatru în stradă sau videomapping pe clădirea Muzeului de Artă, evenimentele au strâns, în total, zeci de mii de clujeni, în ciuda vremii reci.

Lanț de evenimente culturale

În Piața Unirii, a avut loc un spectacol de teatru cu Ada Milea, organizat de Teatrul Național Român din Cluj. Clădirea Palatului Banffy, actualul Muzeu de Artă, a avut parte de proiecții speciale de tip videomapping, iar în curtea Institutului Francez a avut loc spectacolul Roata de foc. Pe malul Someșului Mic, pe plaja amenajată în cartierul Grigorescu, a avut loc un concert special de jazz, susținut de Elena Mîndru, acompaniată de o trupă finlandeză, potrivit ClujToday.ro. “Într-adevăr, a plouat de dimineață, însă mă bucur că am avut public, chiar dacă vremea a fost cum a fost… Ne simțim excelent oricând, pentru că muzica aduce oamenii împreună“, a spus Elena Mîndru.

Clujenii care au vrut să aibă o perspectivă inedită asupra centrului orașului au putut urca într-un balon ancorat în zona Bulevardului Eroilor. Iar cei cărora le place muzica electronică au avut parte de concerte în Parcul Central, în zona Centrului Cultural Cazino.

Cluj Never Sleeps iese însă în evidență și prin proiectele independente, realizate de parteneri care formează scena culturală tânără și dinamică a orașului, dar și prin evenimentele speciale care au fost gândite pentru noaptea de 20 iunie de către localurile din Cluj. „Programul Cluj Never Sleeps reflectă efervescența acestui oraș. Sunt mândră de această echipă, am reușit să îi avem alături pe cei mai importanți actori culturali din Cluj-Napoca, au fost luni de muncă de foc și cred că suntem pe drumul cel bun: să avem
într-adevăr cel mai mare eveniment cultural din anul Capitalei Europene a Tineretului“, a declarat Anna Horvath, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.   

Cele mai citite

Bătaie ca în ringul de box. Trei jucători eliminați în meciul Phoenix Suns – Dallas Mavericks

Un meci tensionat din NBA, disputat între Phoenix Suns și Dallas Mavericks, s-a transformat într-un haos total după ce trei jucători s-au luat la...

„Furtuna se va termina”. Cristiano Ronaldo, sprijin pentru Ruben Amorim și planul său pentru Manchester United

Cristiano Ronaldo (39 de ani) a vorbit deschis despre situația dificilă de la Manchester United în cadrul galei Globe Soccer Awards. În timp ce a...

Alegerile prezidențiale ar putea avea loc pe 25 martie 2025 primul tur, 6 aprilie 2025 al doilea tur

Noul Executiv va adopta calendarul pentru alegerile prezidentiale în prima ședință de guvern din ianuarie 2025, potrivit Pro TV. Conform surselor Știrilor PRO TV, liderii...
Ultima oră
Pe aceeași temă