18.8 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialCei mai buni dansatori din lume vin la Sibiu

Cei mai buni dansatori din lume vin la Sibiu

Peste 1500 de sportivi din peste 25 de țări transformă Sibiul în capitala dansului mondial. Astfel, una dintre cele mai mari competiții de dans sportiv din România, Transylvanian Grand Prix, ajunsă la a V-a ediție, va avea loc de vineri până duminică, în Sala Transilvania.

Competiţia  este structurată pe categorii de vârstă, de la 6 ani până la echipele profesioniste care vor performa în ultima parte a evenimentului.

Prima dintre competiții este dedicată sportivilor care practică dansul sportiv ca hobby și celor ce corespund categoriilor de experiență E și D. A doua secțiune a competiției este dedicată tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv seniorilor peste 65 de ani, cu statut semi-profesionist iar ultima categorie, World Open, este dedicată echipelor profesioniste.

Până în acest moment, în competiția World Open sunt înscrise peste 20 de perechi din Top 50 – World Ranking List.

Ultima zi a Transylvanian Grand Prix aduce publicului un super spectacol de dans sportiv.

În cadrul celor trei zile de competiție, Transylvanian Grand Prix, vor fi organizate zeci de concursuri internaționale, ce se vor desfășura pe diferite categorii valorice și de vârstă.

Prima ediție Transylvanian Grand Prix a fost organizată în anul 2010 la Brașov și, pe parcursul edițiilor ce au urmat, iubitorii dansului sportiv au urmărit evoluția acestei competiții, ajungându-se ca în 2014, pe lângă cele două competiții din circuitul mondial- WORLD OPEN standard, WORLD OPEN Latin, să se organizeze și Campionatul Mondial de Profesioniști 10 Dansuri și Campionatul European de Tineret Standard.

Cele mai citite

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat: idei și sugestii

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat este o strategie esențială pentru orice magazin, deoarece acest spațiu poate transforma clienții indeciși în cumpărători. Plasarea inteligentă...

Cum integrăm mobilierul din lemn masiv pentru a crea interioare unice

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Ucrainenii fac prăpăd în depozitele de muniții ale Rusiei

Lovituri aeriene ucrainene au vizat două depozite militare din sudul şi vestul Rusiei, folosite în special pentru stocarea de muniţie, în timpul nopţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă