3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăGDPRVIDEO. Nicolăescu: Greva din sistemul sanitar, ilegală

VIDEO. Nicolăescu: Greva din sistemul sanitar, ilegală

UPDATE: Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, consideră ilegală greva pe care au anunţat-o medicii, informează, miercuri, Agerpres. Totodată, ministrul a spus că nu ştie dacă este posibilă creşterea salariilor.

„Eu cred că greva generală este mai degrabă o sperietoare decât un lucru care se poate realiza şi din punctul nostru de vedere în acest moment este ilegală. Noi trebuie să discutăm despre lucrurile legale în ţara asta. Că unii vor să încalce legea este problema lor, sunt instituţii ale statului care trebuie să îşi facă datoria. Evident, dacă este ilegală, sunt ferm convins că este ilegală, prima noastră măsură este să sesizăm instanţa să constate ilegalitatea. Sper să nu se ajungă acolo. Pot fi găsite unele soluţii după opinia noastră. Dar ele nu pot fi găsite sub presiune, nu pot fi găsite peste noapte. Acum asta încercăm: să identificăm cum se poate eşalona, cum se poate face un calendar în acest sens, sper să reuşim”, a spus ministrul Eugen Nicolăescu.

În opinia lui, multe dintre lucrurile care se vehiculează sub o formă sau alta s-au clarificat.

„Poate că unele fac parte din neînţelegeri intenţionate, poate că altele fac parte din neînţelegeri neintenţionate, este greu de spus, nu căutăm vinovaţi, nu asta este menirea noastră. Ce este cert e că am convenit că dialogul este baza, trebuie continuat, vom avea mâine o întâlnire cu SANITAS, probabil săptămâna viitoare o altă întâlnire cu Coaliţia în funcţie şi de rezultatele discuţiilor cu SANITAS”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Referindu-se la solicitările privind creşterile salariale din sistem, Nicolăescu a spus că speră ca acestea să fie posibile.

„Este vorba să găsim înăuntru sistemului pe măsură ce vom aplica pachetul de bază, pe măsură ce vom continua cu licitaţiile naţionale şi vom face economii. Multe din economiile din sistem să rămână în sistem, să fie redistribuite”, a mai declarat Eugen Nicolăescu.

Reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate discută, miercuri, cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, despre revendicările medicilor, transmite Agerpres. La discuţii participă şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană.

Aceste negocieri vin după ce Federaţia SANITAS a anunţat grevă de avertisment şi grevă generală pe 25, respectiv 28 noiembrie, la care vor participa peste 130.000 de salariaţi din sistemul sanitar.

Citeşte şi: Sindicaliştii Sanitas Bucureşti cer demisia ministrului Nicolăescu

”La greva de avertisment şi la greva generală care vor fi organizate, pe 25, respectiv 28 noiembrie, vor participa – la nivelul întregii ţări – peste 130.000 de salariaţi din sistemul sanitar. În ceea ce priveşte municipiul Bucureşti, aici vor protesta peste 16.000 de salariaţi. Potrivit legii, în timpul celor două greve va fi asigurată o treime din serviciile medicale, în general doar urgenţele”, a declarat recent Leonard Bărăscu, preşedintele organizaţiei sindicale.

 


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/f5352d132ac6b1b367fd8b9d0f9221b4/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Ministerul Sănătăţii a făcut pe 14 noiembrie un apel către profesioniştii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate faţă de pacienţi şi să nu afecteze, prin acţiunile lor, buna funcţionare a sistemului sanitar.

Potrivit MS, „este regretabil” faptul că reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate au ales să declanşeze o grevă generală într-un moment în care părţile se află în negociere pentru soluţionarea problemelor stringente din sistemul sanitar.

Citeşte şi: Nicolăescu, despre greva medicilor: Fac presiuni fără să ţină cont că suntem în discuţii

„Ministerul Sănătăţii doreşte să îşi exprime în continuare disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, considerând că problemele sistemului sanitar pot fi rezolvate doar prin colaborare şi încredere reciprocă. Ministerul Sănătăţii face precizarea că în decursul ultimelor luni, în care s-au purtat numeroase discuţii cu Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, cea mai mare parte a revendicărilor acestora şi-a găsit soluţionarea, amintind în acest sens majorarea veniturilor rezidenţilor prin acordarea unei burse, constituirea grupurilor de lucru pentru salarizarea personalului medical, dar şi probleme de natură organizatorică şi funcţională a sistemului sanitar”, susţine MS.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a reamintit că actualul Executiv şi-a propus ca obiectiv şi a reuşit să reîntregească salariile din sistemul sanitar după ce în anul 2010 Guvernul de la acea dată le-a redus într-un mod nedrept şi de natură să afecteze într-un mod grav buna funcţionare a sistemului sanitar.

Reprezentanţii MS mai susţin că alocarea unui procent de 6% din PIB reprezintă un obiectiv politic până în anul 2016, asumat prin Programul de Guvernare USL.

Cele mai citite

Lege nouă pentru protecția furnizorilor în relația cu comercianții: drept de contestație și interzicerea clauzelor abuzive

Un proiect de lege inițiat de ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, vizează consolidarea drepturilor furnizorilor în raport cu comercianții și cu instituțiile de control ale...

„Fake news!” Monica Bîrlădeanu reacționează după ce s-a scris că e însărcinată

După ce în presa mondenă au apărut speculații legate de o posibilă sarcină, Monica Bîrlădeanu a intervenit pentru a clarifica situația. Monica Bîlrădeanu nu...

UE alocă fonduri pentru apărare: Bruxelles a anunțat modificări importante privind alocarea fondurilor de Coeziune

Fondul de Coeziune devine sursă de finanțare pentru industria de armament și mobilitate militară Țările UE au posibilitatea de a redirecționa o parte din resurse...
Ultima oră
Pe aceeași temă