17.9 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăGDPRStudiu. Tinerii din Occident recurg tot mai rar la metode contraceptive

Studiu. Tinerii din Occident recurg tot mai rar la metode contraceptive

Tot mai mulţi tineri din Occident întreţin raporturi sexuale fără să folosească mijloace de contracepţie, potrivit unui studiu desfăşurat în 29 de ţări şi publicat pe site-ul lesquotidiennes.com, preluat de Agerpres.

Bazându-se pe studiile precedente, ancheta arată că, între 2009 şi 2011, numărul tinerilor care au întreţinut raporturi sexuale fără mijloace contraceptive cu un nou partener a crescut cu 111% în Franţa (de la 19% la 40%), cu 39% în Statele Unite (de la 38% la 53%), cu 19% în Marea Britanie (de la 36% la 43%).

În medie, 42% din tinerii europeni chestionaţi în 2011 au avut raporturi sexuale neprotejate cu un partener nou, faţă de 36% în 2010. În America Latină, tendinţa este inversă: 48% faţă de 56% cu un an înainte. Ţările din Africa n-au făcut obiectul acestei cercetări în 2010.

Numărul tinerilor care au avut relaţii sexuale neprotejate cu un partener nou depăşeşte 50% în Statele Unite, dar şi în China, Estonia, Coreea de Sud, Norvegia şi Thailanda.

Rezultatele studiului arată că prea mulţi tineri n-au suficiente cunoştinţe despre sexualitate, nu îndrăznesc să solicite contraceptive sau să ceară partenerului să folosească mijloace de contracepţie drept protecţie împotriva unei sarcini nedorite sau a unei boli transmisibile pe cale sexuală, spune Jennifer Woodside de la Federaţia internaţională pentru planning familial.

În medie, 55% dintre tinerii europeni chestionaţi au participat la cursuri de educaţie sexuală, faţă de 74% în Statele Unite, 76% în Asia şi 78% în America Latină.

Ancheta a fost realizată în lunile aprilie-mai 2011 de Institutul GFK, pentru grupul farmaceutic Bayer, pe 6.000 de persoane între 15 şi 24 de ani. Rezultatele ei au fost publicate cu ocazia Zilei Mondiale pentru Contracepţie, campanie susţinută de mai multe ONG-uri internaţionale.

Cele mai citite

Lumina speranței în întuneric: Nevăzătorii cer Guvernului să-i privească în ochi

Nevăzătorii sunt revoltați că noua Lege a pensiilor le ia până la 80% din venituri Nevăzătorii protestează împotriva reducerii pensiilor cu până la 80%, cauzată...

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă