O nouă tehnică de producere a corneei sintetice din colagen produs de un tip de drojdie implantată cu gene umane este pe cale să revoluţioneze domeniul transplanturilor de cornee. Corneea biosintetică implantată dă rezultate mult mai bune decât cele prelevate de la cadavre sau cele fabricate din materiale plastice.
Cornee biosintetice produse în laborator şi testate pe 10 pacienţi din Suedia au îmbunătăţit considerabil vederea subiecţilor afectaţi de leziuni grave ale corneei, primul strat al „obiectivului” pe care îl reprezintă ochiului uman. Capacitatea omului de a vedea depinde de cornee – stratul transparent care acoperă irisul, pupila şi partea din faţă a ochiului – şi care refractă lumina pentru a o direcţiona prin cristalin către retină, organul care transformă razele de lumină în impulsuri nervoase, impulsuri nervoase care, odată transmise creierului generează, printr-un proces complex, imaginile, aşa cum sunt percepute de om. Potrivit BBC, leziunile corneei sunt cea de-a doua cea mai răspândită cauză a orbirii pe plan global, 10 milioane de oameni fiind nevăzători în diferite grade din cauza corneei lezate.
Testate cu succes
Subiecţii pe care au fost testate corneele biosintetice au obţinut îmbunătăţiri ale acuităţii vizuale considerabile. Şase dintre ei au evoluat de la o acuitate vizuală de 6/120, pe scara Snellen metrică, la 6/30. Scara e denumită după oftalmologul olandez Hermann Snellen (1834-1908), iar utilizarea ei este generalizată în oftalmologia contemporană.Oamenii consideraţi fără afecţiuni oftalmologice au o acuitate vizuală de 6/6 pe această scară. Potrivit oftalmologului american Ted Montgomery, un om cu acuitate vizuală de 6/6 poate citi un semn de circulaţie de la o distanţă de 100 de metri, în timp ce un bolnav cu acuitate vizuală de 6/30 citeşte semnul de circulaţie de la 1,8 metri. Ca o comparaţie, acuitatea vizuală a unui şoim este de 6/0,6 (Kirschbaum, 2010). Subiecţii cu cele mai bune rezultate după transplant reuşesc deci în prezent să înţeleagă un semn de circulaţie de la 1,8 metri, în timp ce înaintea operaţiei trebuiau să se apropie până la 45 de centimetri pentru a-l înţelege. Produse în laborator din colagen – aceeaşi substanţă din care este făcut şi organul natural -, corneele biosintetice sunt cele mai noi tipuri de proteze regenerative, promovând regenerarea nervilor care asigură simţul tactil la nivelul corneei, în mod similar cu corneele prelevate de la donatori umani. Noua tehnică ar putea revoluţiona transplantul de cornee – o procedură care depinde în prezent de extrem de puţinele organe prelevate de la cadavre sau alţi donatori umani şi, mai nou, de corneele artificiale produse din material plastic.
Ciuperca generatoare de cornee
Concepute de cercetători ai firmei Fibrogen – oftalmologi, opticieni, biotehnologi şi cercetători în medicină regenerativă de la Universitatea din oraşul suedez Linkoping – corneele biosintetice au un mod aparte de producere. Potrivit Science Translational Medicine (STM – revista ştiinţifică în care a apărut studiul despre succesul specialiştilor suedezi), colagenul din care sunt fabricate corneele biosintetice este produs de o ciupercă din ordinul Saccharomycetale, din care face parte şi drojdia de bere. Fungusul a fost modificat genetic, în genomul său fiind introduse secvenţe de ADN uman de la receptorii de transplant, pentru ca grefa să nu fie, ulterior, respinsă, după implantare. Rejecţia transplantului de către sistemul imunitar al receptorului este unul dintre riscurile ce pot duce la eşecul oricărui transplant, pacientul fiind supus după operaţie unui îndelungat tratament imunodepresiv, care, pe lângă disconfortul creat, este costisitor şi relativ riscant. Din cauza modului în care au fost produse, în nici unul din cele 10 cazuri transplanturile nu au fost respinse, de aceea acest tip de grefă promite să devină un înlocuitor pentru rarele cornee prelevate de la donatori umani. Corneea biosintetică are avantaje nete şi faţă de corneele din material plastic, pentru că acestea pot provoca în unele cazuri infecţii (tot o formă de respingere a transplantului), glaucom sau dezlipire de retină.