14.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăGDPRMigrenele nu afectează creierul

Migrenele nu afectează creierul

Migrenele şi episoadele repetate de cefalee nu măresc riscul de declin intelectual, în pofida faptului că produc mici leziuni la nivelul scoarţei cerebrale detectate prin RMN, conform rezultatelor unui studiu publicat în ultimul număr al revistei British Medical Journal, transmite AFP, preluat de agenţia Agerpres.

Acest studiu a fost realizat de o echipă de oameni de ştiinţă condusă de Christophe Tzourio de la Universitatea Pierre et Marie Curie din Paris şi este bazat pe urmărirea medicală a 780 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani pe o perioadă de 10 ani.

Conform unor studii recente publicate de revista americană JAMA s-a demonstrat că migrenele produc leziuni asupra micro-vaselor de sânge care hrănesc creierul, ridicând întrebarea dacă nu cumva aceste leziuni pot sta la originea unui declin intelectual.

Aceste mici artere cerebrale irigă substanţa albă din creier care asigură, printre altele, funcţia de transmitere a informaţiei sub forma de impulsuri nervoase între diferite părţi ale creierului.Conform mai multor studii, în număr mare aceste leziuni ar putea creşte riscul unor deteriorări cognitive (tulburări de raţiune, memorie ş.a.m.d) dar şi riscul de apariţie al maladiei Alzheimer.

Noul studiu coordonat de prof. Christophe Tzourio a urmărit verificarea impactului pe care migrenele îl pot avea asupra capacităţilor cognitive la persoanele de peste 65 de ani. Persoanele din grupul de studiu au fost supuse unor RMN-uri cerebrale şi au completat teste de evaluare a capacităţilor cognitive – orientare în timp şi spaţiu, memorie etc.

Rezultatele acestor teste au demonstrat că 21% dintre subiecţi au suferit de migrene sau de cefalee severe în cursul vieţii, în mai multe reprize. Rezultatele examenelor RMN au confirmat faptul că acele persoane care au suferit de migrene au de două ori mai numeroase leziuni la nivelul micro-vaselor de sânge care irigă creierul, comparativ cu persoanele care nu au suferit frecvent de dureri de cap.

Şi totuşi, rezultatele acestor două grupuri de persoane la testele de evaluare cognitivă au fost similare, nefiind semnalate consecinţe negative în cazul persoanelor care au suferit de migrene de-a lungul vieţii.

Cele mai citite

Creștere robustăa comerțului cu amănuntul în 2024: consumul de produse nealimentare, motorul principal

Principalul factor al acestui avans a fost consumul de produse nealimentare, care a înregistrat un salt de 14,7% față de anul anterior. Vânzările de produse...

Deficitul comercial al României a crescut cu 17,7% în primele 11 luni ale anului 2024

În perioada ianuarie-noiembrie 2024, exporturile României au scăzut cu 1%, ajungând la 86 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 3,3%, totalizând 116 miliarde...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă