11 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăGDPRMedicii recomandă un consum moderat de alimente pe bază de miel, în...

Medicii recomandă un consum moderat de alimente pe bază de miel, în special celor care au ţinut post

Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii recomandă, pentru perioada Sărbătorilor de Paşte, un consum moderat de alimente tradiţionale pe bază de miel. Sfatul este adresat în special persoanelor care au ţinut post, dar şi celor care suferă de afecţiuni digestive, transmite Mediafax.

Recomandările medicilor referitoare la consumul de alimente în perioada Paştelui se îndreaptă, astfel, mai ales către persoanele care au postit. Astfel, avertizează specialiştii, reluarea unei alimentaţii bogate în grăsimi, produse din carne tocată sau prăjeli poate cauza, de cele mai multe ori, probleme digestive. Această alimentaţie trebuie evitată, pe cât posibil, şi de persoanele care suferă de afecţiuni digestive, respectiv gastrită sau ulcer, afecţiuni hepatice sau pancreatice, mai spun medicii.

Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii subliniază, în acelaşi context, că trecerea de la alimentaţia de post la cea obişnuită trebuie să se facă treptat.

Tot în perioada Paştelui, bolnavilor care suferă de diabet li se recomandă să nu întrerupă tratamentul indicat de doctori, iar printre alimentele pe care ar trebui să le ocolească cei care au probleme cu inima se numără şi cele bogate în grăsimi sau sărate.

O altă recomandare este aceea ca alimentaţia să fie diversificată şi să cuprindă, în principal, cereale, legume, fructe şi produse lactate. Se recomandă, de asemenea, evitarea consumului de alcool în cantităţi mari, cât şi a exceselor alimentare.

Având în vedere zilele libere din perioada vacanţei de Paşte, pe lângă o alimentaţie corectă, se recomandă şi hidratarea corectă şi activitate fizică.

Cele mai citite

Mihai Iosif, noul antrenor de la FC Voluntari

FC Voluntari a surprins prin numirea lui Mihai Iosif ca antrenor principal, după ce Gigi Nețoiu, conducătorul clubului, a fost nevoit să renunțe la...

Producția de servicii din UE: Danemarca, Grecia și România au înregistrat cele mai mari scăderi

Producția de servicii a înregistrat o creștere de 1,5% în Uniunea Europeană și de 1,7% în zona euro în octombrie 2024, comparativ cu aceeași...
00:01:45

VIDEO. Vladimir Putin dorește să se întâlnească cu Donald Trump

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că liderul rus Vladimir Putin dorește o întâlnire cu el și că deja se organizează una,...
Ultima oră
Pe aceeași temă