O tânără de 25 de ani care suferea de obezitate şi care cântărea 125 de kilograme s-a însănătoşit după ce medicii i-au micşorat stomacul cu 85%.
Ana-Maria radiază de fericire. E frumoasă şi-şi poartă rochia neagră atât de încrezătoare, încât n-ai zice că a suferit vreodată de obezitate. În urmă cu doi ani, avea 125 de kilograme. Din cauza lor, nu reuşea să obţină serviciul dorit în marketing şi să poarte vara fuste sau pantaloni scurţi. Cu blugi nu se mai îmbrăcase de aproape 10 ani, iar la plajă evita să meargă, cu toate că şi-ar fi dorit foarte mult. Privirile oamenilor de pe stradă, mai ales cele pline de compasiune, o făceau să se simtă prost.
Ana-Maria crede că totul a început când avea în jur de 10 ani. A făcut o hepatită şi şi-a dat organismul peste cap din cauza vitaminelor intravenoase. La 15 ani ajunsese să aibă 90 de kilograme şi o înălţime de 1,77 m. Până n-a ajuns la 125 de kilograme, n-a luat nici o măsură.
A mers la nutriţionişti şi la endocrinologi, a încercat să ţină tot felul de regimuri şi să se ducă la sală, dar faptul că slăbea doar unul-două kilograme pe lună o descuraja şi renunţa la diete după maximum şase luni. „M-am gândit mai întâi la inelul gastric. Am intrat pe forumuri, am văzut pozele altor persoane şi am auzit de medicul care m-a operat ulterior. Doctorul mi-a explicat ce alternative aveam şi am optat pentru micşorarea stomacului, deoarece trebuia să dau jos mai mult de 60 de kilograme. Eram foarte hotărâtă să fac asta, încât şi dacă mi-ar fi spus cineva că există un risc de 50% să mor nu m-aş fi răzgândit”, povesteşte tânăra de 25 de ani.
Zece zile doar cu lichide
Ana-Maria s-a operat în urmă cu doi ani, iar intervenţia chirurgicală a constat în micşorarea stomacului cu 85%. „Se îndepărtează inclusiv porţiunea fundică a stomacului, ce secretă un hormon responsabil cu senzaţia de foame. Operaţia este recomandată celor cu indicele masei corporale (IMC) de 35 care suferă şi de alte boli, precum şi celor cu IMC-ul de peste 40, la care tratamentele cu diete nu au dat rezultate. Obezitatea este o boală, slăbirea este un tratament care trebuie condus de medic”, explică Rubin Munteanu, medic primar chirurgia obezităţii la Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, cel care a operat-o pe Ana-Maria. Timp de şapte-zece zile de la operaţie, pacienţii trebuie să consume doar lichide. Următoarele zece zile, au voie mâncare pasată, iar mai apoi dieta poate conţine orice tip de alimente.
Cu 30 de kilograme mai puţin în trei luni
În primele trei luni de la operaţie, Ana-Maria a băut doar lichide şi a slăbit 30 de kilograme. „Stomacul meu s-a recuperat mai greu. Mâncam supă strecurată, compot neîndulcit, ceai şi foarte rar iaurt şi piure. N-am avut carenţe de vitamine, iar analizele îmi ieşeau foarte bune”, spune Ana-Maria. La 11 luni şi jumătate de la operaţie, tânăra ajunsese la 61 de kilograme. De atunci, viaţa i s-a schimbat radical. „Când nu ai probleme cu greutatea îţi cresc încrederea în tine, posibilităţile financiare şi cele de a obţine jobul visat”, spune tânăra. Prea multe restricţii alimentare nu are. Evita prăjelile, pastele sau pizza, dar nu se abţine de la sucuri acidulate şi dulciuri.
Grupul de suport, mai eficient decât familia
Cei care suferă de obezitate şi care nu se hotărăsc ce tratament să facă pot apela la sfaturile medicilor din cadrul Fundaţiei pentru Tratamentul Obezităţii şi ale persoanelor care s-au tratat de această boală. „Grupul de suport este foarte util înaintea tratamentului, în timpul lui, dar şi după ce slăbesc. Cei care se tratează prin dietă sunt tentaţi să renunţe la regim în perioada în care nu mai slăbesc, iar cei operaţi se confruntă cu probleme postoperatorii, precum intoleranţa la anumite alimente. Mulţi găsesc mai mult suport aici decât în familie. Sunt femei părăsite de soţi din cauza obezităţii. Spre deosebire de alţi bolnavi, obezii sunt blamaţi pentru ceea ce sunt „, explică Florentina Dascălu, director executiv la Fundaţia pentru Tratamentul Obezităţii. „În timpul internării, se vizitează unele pe altele, iar apoi se şi ambiţionează reciproc şi se iau la întrecere care a slăbit ma mai mult”, spune Anca Ichiman, medic rezident la Spitalul Sf. Ioan. Discuţiile cu persoane care trecuseră prin aceeaşi experienţă au încurajat-o mult pe Ana-Maria. „Întâmpini dificultăţi după operaţie, te îngrijorezi, dar te linişteşti când primeşti răspunsuri. În plus, afli informaţii despre stilul de viaţă care trebuie schimbat”, spune tânăra. Grupul de suport a ajutat-o şi pe Ioana Călugăreanu să ajungă de la 191 de kilograme la 117 în zece luni: „Îmi ridică foarte mult moralul şi, practic, m-a convins să mă operez. Am senzaţia că trăiesc un vis şi-mi vine să spun: «ciupiţi-mă, să mă trezesc, pentru că nu cred că e adevărat»”.
