2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăGDPRLiftingul care vă salvează dantura

Liftingul care vă salvează dantura

Liftingul care vă salvează dantura Pacienţii care şi-au pierdut dinţii după extracţii făcute neprofesionist pot beneficia de reconstrucţia osului pierdut şi de un implant cu titan rezistent în timp. Această tehnică este singura prin care se mai poate pune un implant atunci când nu există os în zona laterală a maxilarului superior.

Cei care şi-au pierdut măselele din zona laterală şi vor să beneficieze de un implant dentar pot recurge la tehnici moderne cum este „liftingul de sinus”.  „Această tehnică folosită relativ des este singura prin care se poate pune un implant atunci când nu mai există os în zona laterală a maxilarului superior. Avantajul major al acestei metode este că pacientul se va bucura de o dentiţie fixă şi cu ajutorul implantului va scăpa de proteză”, spune dr. Bogdan Baeder, chirurg BMF cu compe­tenţe în implantologie şi paro­dontologie, la Cabinetul „B.B. Clinic”, din Bucureşti.

Renunţaţi definitiv la fumat

Liftingul de sinusuri se practică în zona molarilor şi premolarilor, dar numai după ce pacientul a făcut o tomografie computerizată prin care zona a fost vizualizată în amănunt, tridimensional. Operaţia durează aproximativ o oră, iar înainte de aceasta se mai impun analize de sânge, imunologice şi biochimice. Pacienţii care vor să beneficieze de o astfel de intevenţie trebuie să renunţe definitiv la fumat. Procedura porneşte de la 300 de euro şi poate ajunge până la 1.000 de euro.

Se foloseşte titan

„Ridicarea” (liftingul) mucoasei sinusale e urmată de montarea de os sintetic, pe care apoi se va prinde un implant din titan, foarte rezistent în timp. „După ce se ridică mucoasa sinusală, între mucoasa sinusală şi osul maxilar se pune os sintetic, un os care are aspect de zahăr tos”, explică medicul Bogdan Baeder. O dată ce a trecut prin procedura ridicării de sinus, pacientul va fi nevoit să mai aştepte între trei şi şase luni pentru vindecare. „Se poate pune implant şi imediat, dar mai degrabă se recomandă o pauză între cele două proceduri”, specifică medicul stomatolog Sabina Miu, din Bucureşti. În urma inter­venţiei, pacientului i se administrează antibiotice, astfel încât să fie evitate infecţiile.

Metoda este nerecomandată cardiacilor ori celor cu cancer

Metoda nu este lipsită de riscuri, spun medicii specialişti. „Se poate perfora mucoasa sinusală, deoarece are consistenţa pieliţei de ou. Asta înseamnă că se compromite zona în care s-a montat osul sintetic”, avertizează medicul Bogdan Baeder. Pentru astfel de implanturi, selecţia pacienţilor se face foarte riguros. Astfel, sinusurile trebuie să fie sănătoase, iar pacienţii să nu sufere de afecţiuni cardiace majore, diabet, cancer. Uneori procedura nu se recomandă nici măcar pacienţilor purtători de stenturi. După intervenţie, igiena dentară trebuie să fie riguroasă, iar controalele la medicul stomatolog să aibă loc din şase în şase luni. O dietă dezechilibrată, lipsită de fructe şi legume, este bine să se transforme într-una sănătoasă. Se evită alimentele casante sau cele lipicioase (alune, chipsuri, covrigei, caramele). De asemenea, este recomandat să nu scoateţi dopurile de la sticlă cu dinţii. Tehnica ridicării de sinusuri, urmată de montarea de os artificial şi inserarea de implant se practică atât în cabinetele private, cât şi la stat, în centrele universitare de la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara.  

 

Scopul liftingului de sinusuri este de a-i ajuta pe pacienţi să scape de protezele dentare şi de procedurile care presupun şlefuirea dinţilor.

După intervenţie, igiena dentară tre­buie să fie riguroasă, iar controalele la medicul stomatolog să aibă loc din şase în şase luni.

Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...
Ultima oră
Pe aceeași temă