1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăGDPRÎnceputul anului 2011 vine cu o nouă Lege a Farmaciei

Începutul anului 2011 vine cu o nouă Lege a Farmaciei

Farmaciştii din România vor avea o nouă Lege a Farmaciei, de la 1 ianuarie, a declarat ieri Cseke Atilla, ministrul Sănătăţii.

Potrivit proiectului de Oronanţă de Urgenţă, pentru înfiinţarea unei noi farmacii ar trebui să se ţină cont şi de criteriul demografic, condiţie care nu ar mai fi trebuit să se ia în considerare începând cu 2011.   „În România există un număr suficient de farmacii. Dacă eliminăm criteriul demografic, farmaciile din rural se vor muta toate în urban”, a spus ministrul.

Totuşi, spun farmaciştii, menţinerea acestui criteriu nu va aduce mai multă ordine în sistem. „Şi acum trebuie respectată o distanţă de 500 de metri de la o farmacie la alta şi nu există corectitudine în toate cazurile. Degeaba introducem criterii, dacă nu se respectă”, afirmă faramcistul Constantin Ciulu. El mai adaugă faptul că  ar vrea mai mult să  îi fie decontate reţetele decât să se introducă o nouă lege a farmaciei care nu va duce mari schimbări.

Acelaşi proiect de lege prevede ca farmaciile să fie deschise la 100 de metri distanţă de spitalele care au compartimente de urgenţă. Acestă modificare este considerată necesară deoarece au fost cazuri în care farmacii comericale s-au înfiinţat chiar în interiorul spitalelor. „Farmacia de spital trebuie să rămână cu circuit închis, nu să trimiţi bolnavul să ia medicamente de acolo. O distanţă de 100 de metri între spital şi farmacie nu va împiedica însă «aranjamentele»”, consideră Constantin Ciulu.

Totodată, noul proiect vizează şi asigurarea asistenţei farmaceutice non-stop, în localităţile cu cel puţin 20.000 de locuitori. Astfel, programul non-stop va fi obligatoriu pentru cel puţin o farmacie dintr-o astfel de localitate. „În judeţe ca Ilfov, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomiţa nu există nicio farmacie cu program permanent, în timp ce în Braşov, Galaţi, Satu Mare, Suceava, există doar o farmacie cu program permanent”, a spus Cseke Atilla.

Cele mai citite

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă