Una dintre cele mai grave afecţiuni la care vă expuneţi este ruperea tendonului lui Achile, care deşi este cel mai mare din organism, este şi cel mai sensibil.
Persoanele care obiş-nuiesc să joace din când în când tenis, baschet sau să alerge, fără să facă mai întâi exerciţii de încălzire sau cei care-şi suprasolicită organismul riscă să sufere rupturi ale tendonului lui Achile, cel mai mare tendon din organism, dar şi cel mai predispus la traumatisme.
Rupturile pot apărea la orice vârstă, însă cei mai sensibili sunt bărbaţii trecuţi de 40 de ani, al căror organism nu mai este suficient de elastic, sau cei care prezintă o vulnerabilitate constituţională. Tendonul lui Achile se poate rupe şi în urma unor minitraumatisme repetate, provocate de mişcări bruşte de oprire sau de pornire în timpul exerciţiilor, care nu au mai avut timp să se vindece. Anumite afecţiuni, precum artrita şi diabetul, sau unele medicamente, cum sunt corticosteroizii ori antibioticele, pot de asemenea creşte riscul de ruptură la nivelul tendonului lui Achile.
De cele mai multe ori, ruptura se produce la şase centimetri de locul unde se ataşează de osul călcâiului şi asta pentru că această zonă este mai puţin vascularizată şi se vindecă mai greu. „Tendonul achilian face legătura dintre muşchiul posterior al gambei şi talpă. Atunci când se rupe, nu mai poţi face mişcare”, explică Marius Filip, medic ortoped la Spitalul Universitar din Bucureşti. Durerea, umflăturile şi imposibilitatea de a mai pune piciorul pe pământ sunt semnele principale ale rupturii tendonului lui Achile.
Operaţie de 6-12 ore
Chiar dacă ruptura este parţială ori totală, medicii recomandă intervenţia chirurgicală. „În cazul rupturii parţiale, se poate pune doar gips, dacă pacientul nu doreşte să fie operat. Dezavantajul, atunci când nu se face operaţie, este că rămâne un spaţiu între capetele tendonului şi se poate rupe din nou”, spune Marius Filip. Operaţia durează între şase şi 12 ore. „Dacă marginile tendonului sunt netede, se face o sutură la capetele acestora. Dacă tendonul este degenerat şi marginile nu sunt netede, ci în formă de coadă de cal, se adaugă la capete câte o bucată de tendon învecinat şi se suturează”, explică Dia Ahmad, medic ortoped la policlinica „Titan” din Bucureşti. Cu cât intervenţia chirurgicală se face mai repede, cu atât este mai bine, altfel muşchiul se strânge spre genunchi. Recuperarea se face în două-trei luni de la operaţie, cu ajutorul fizioterapiei.
