7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăGDPRCum sunt ajutaţi copiii care se luptă cu cancerul

Cum sunt ajutaţi copiii care se luptă cu cancerul

Premieră emoţionantă la Constanţa. Sâmbătă a fost inaugurat Centrul Medical de Zi „Focus”, destinat copiilor bolnavi de cancer şi celor cu boli hematologice cronice, dar şi celor diagnosticaţi cu afecţiuni reumatismale. Scopul principal la “Focus” este diagnosticarea precoce şi tratamentul ambulatoriu al copiilor din sud – estul României.

 
Acces la un tratament într-un loc decent

Centrul Medical de Zi „Focus” este dotat cu echipamente medicale specifice tratamentului micilor pacienţi. Spaţiul cuprinde două saloane, cabinete de consultaţie, inclusiv pentru sprijin psihologic, locuri de joacă, grupuri sanitare moderne. Copiii stau în centru câteva ore pentru investigaţii. În acest răstimp ei au posibilitatea să se joace, având la dispoziţie tot felul de activităţi prin care mai uită oarecum de suferinţă. Prin crearea acestui centru, copiii nu mai sunt nevoiţi ca pentru analize să facă drumuri dus-întors de la parter până la etajul opt al spitalului, acolo unde se află acum secţia de Oncopediatrie.

Aproape 300 de copii în evidenţa spitalului

Statisticile locale privind bolile necruţătoare sunt cutremurătoare, Constanţa fiind, după cum a menţionat preşedintele Asociaţiei “Dăruieşte Aripi”, Alina Vasea, “una din regiunile cu cel mai mare număr de copii diagnosticaţi cu cancer raportat la numărul total de copii”. „La fiecare cinci-şase săptămâni noi avem un caz nou de cancer. În acest moment sunt în evidenţă aproximativ 70 de copii cu boli oncologice şi aproape 200 cu boli hematologice nonmaligne. Din momentul în care copiii primesc această veste îngrozitoare, acest diagnostic, copilăria lor aproape că dispare. Familiile îşi revizuiesc întreaga viaţă şi începe lungul drum, extrem de complicat şi dureros până la vindecare, dacă este posibil. Cancerul este o boală care nu discriminează şi afectează copiii indiferent de statutul socio-economic. Copilul bolnav de cancer care face chimioterapie este pacientul cel mai vulnerabil al acestui spital. De aceea acest centru de zi este extrem de important. Copiii nu se pot lupta singuri cu această boală”, a precizat dr. Adriana Apostol.   

“Aceşti copii se maturizează foarte repede”

La acelaşi eveniment au luat parte şi supravieţuitori ai cancerului, care au mulţumit cu ochii în lacrimi personalului medical pentru ajutorul lor. “Atât copilul, care a beneficiat de tratamentul necesar, dar şi eu, ca părinte, am avut încurajările şi suportul doamnei dr. Adriana Apostol. Suntem acum în acea lungă perioadă de supraveghere a bolii. A fost greu, pentru că în timpul tratamentului, când analizele scădeau la minim şi trebuia să urcăm la etajul nouă pentru control sau pentru o transfuzie, trebuia să ferim copilul de toate infecţiile.

Acest centru este un vis devenit realitate. Este un mare ajutor. Nu ştiu dacă vă daţi seama cât de important este ca un copil să beneficieze de tratament într-un spaţiu adecvat şi să uite pe cât posibil că este în suferinţă. Aceşti copii se maturizează foarte repede. Nu cred că vă puteţi da seama că un copil de aproape patru ani poate să vorbească atât de clar despre leucocite şi despre hemoglobină şi să întrebe dacă sunt bune analizele”, a povestit mama unui băieţel, pacient al spitalului din 2007.

Mărturia unei supravieţuiroare: “Copilăria mi-am petrecut-o la etajul nouă”

Carmen, supravieţuitoare a cancerului, a rememorat şi ea cu multă emoţie greul acestei boli nedorite. “Am 18 ani iar pe doamna dr. Apostol o cunosc de la vârsta de trei ani şi jumătate. În cea mai mare parte, copilăria mi-am petrecut-o la etajul nouă pe vremea aceea, când veneam să îmi fac analizele sau să primesc tratamentul.

Era un chin îngrozitor. În primul rând era foarte greu să ajung pe secţie deoarece întâmpinam probleme la intrarea în spital sau lifturile nu funcţionau şi atunci trebuia să o iau pe scări. Nu de fiecare dată mă simţeam bine şi puteam să mă ţin pe picioare. În lift mama trebuia să mă ia în braţe şi să mă ducă până în salon. Pe holul secţiei erau copii bolnavi iar eu, având imunitatea scăzută, puteam să am complicaţii mult mai grave. În spital cât stăteam pentru analize nu aveam nimic de făcut. Trebuia să aştept rezultatele. Pur şi simplu sprijineam pereţii holului pentru că, dacă nu veneam de acasă cu o carte sau cu o jucărie, nu aveam ce să fac. Acum, în acest centru, există loc de joacă pentru copii şi îşi pot ocupa timpul. Apoi ei nu trebuie să stea în salon cu mai mulţi copii care sunt bolnavi şi acest lucru le face viaţa mai uşoară”, a spus adolescenta.  

După ce tratamentul s-a terminat, ceea ce poate însemna luni şi ani de proceduri extrem de dureroase, chimioterapie, transfuzii de sânge sau diverse tipuri de puncţii, începe lunga perioadă de supraveghere. Medicii fac tot ce le stă în putinţă să îi ajute, iar de la 18 ani adolescenţii sunt transferaţi la serviciul de adulţi.  

·        ”Nu cred că vă puteţi da seama că un copil de aproape patru ani poate să vorbească atât de clar despre leucocite şi despre hemoglobină şi să întrebe dacă sunt bune analizele”, a povestit mama unui băieţel, pacient al spitalului din 2007”. Mama unui copil bolnav de cancer din 2007.

 

INVESTIŢIE

Donaţii private

Valoarea întregului proiect a fost de 130.000 de euro. Suma a fost strânsă exlusiv din donaţii de la diverse societăţi comerciale sau persoane fizice. În maxim un an de acum înainte, Asociaţia „Dăruieşte Aripi” îşi propune, tot în parteneriat cu spitalul constănţean, să modernizeze şi secţia de Terapia Intensivă Nou-Născuţi. 

 

APEL

Contribuiţi la construirea unui spital pediatric

“Este prima dată când sunt foarte mândru de faptul că sunt constănţean. Pot să vă promit ca manager că voi sprijini orice fel de proiect de acest gen şi orice proiect care va susţine activitatea medicală din judeţul Constanţa. Mulţumesc medicilor care s-au implicat. De asemenea, aş vrea să lansez un apel pe această cale tuturor locuitorilor judeţului, tuturor celor care pot contribui cu cât de puţin. Dorinţa mea cea mai mare, dar şi autorităţilor locale este de a avea un spital de copii în judeţul Constanţa. Suntem unul dintre puţinele dacă nu singurul judeţ de această mărime care nu are un spital dedicat pentru copii”, a subliniat managerul Spitalului Judeţean Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţână. 

Cele mai citite

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...
Ultima oră
Pe aceeași temă