Cercetatorii britanici de la universitatile Bristol si St. Andrews au descoperit in urma unui amplu studiu ca starea de sanatate si atractivitatea unei persoane pot fi stabilite si prin studierea formei si a culorii fetei. Studiul, ale carui rezultate vor fi publicate luna viitoare in "Springer's International Journal of Primatology", prezinta o serie de informatii si corelatii privind perceptiile determinate de tipul de pigment al pielii.
Folosind un program special, 54 de voluntari de rasa caucaziana de ambele sexe au efectuat o serie de teste prin care au selectat mai multe variante de culori pentru a reprezenta impresia despre starea de sanatate a unei persoane. Participantii la studiu au fost rugati sa retuseze pe calculator culoarea fetei unor persoane astfel incat sa para cat mai sanatoase posibil. Astfel, cele mai selectate culori au fost rosu si galben. Dr. Ian Stephen a explicat ca oamenii care au mai mult sange si oxigen in epiderma par mai sanatosi, de exemplu persoanele cu fata trandafirie si mai rumena au o inima mai puternica si plamani curati. La pol opus se situeaza persoanele cu un ten mai inchis la culoare, de regula fumatorii si diabeticii. Iar preferinta pentru nuanta galbena a epidermei, se pare ca aceasta este influentata de pigmentii carotenoizi, cel mai adesea acumulati in urma unei diete bogate in legume si fructe, care contin antioxidanti, extrem de importanti pentru sistemul imunitar, prin prevenirea aparitiei cancerului. Bolnavii de hepatita care au nivelul inalt de coloranti biliari in sange, in majoritatea cazurilor au pielea galbenuie.
Expertii sustin ca exista anumite mecanisme biologice, valabile pentru majoritatea mamiferelor, determina tipul de pigment. De pilda, expunerea la razele solare pigmenteaza pielea prin influentarea nivelului de melanina, o substanta chimica produsa de catre celule speciale care se numesc melanocitele. De mentionat ca persoanele cu ten inchis la culoare sunt capabile sa produca melanina de tip special (aeomelanina), care este mai eficienta in blocarea razelor de soare decat melanina creata in pielea deschisa. Recent, cercetatorii americani au descoperit o gena, numita SLC24A5, care ar putea deschide calea altor cercetari pentru noi tratamente ale melanoamelor, tumorile maligne ale pielii cele mai periculoase
Studii precedente au permis identificarea a peste 100 de gene care joaca in diverse grade un rol in mecanismul pigmentarii.Culoarea pielii poate varia de la grupe de alb sau roz deschis la masliniu, galben sau negru cenusiu. Oamenii care traiesc in regiunile tropicale au in general pielea de culoare inchisa si cea mai obisnuita culoare a parului este brun inchis sau negru. Totusi, specialistii atrag atentia ca este foarte important tipul de alimentatie pe care il adoptam pentru o culoare "frumoasa" a pielii si o stare buna de sanatate.
In ce priveste gradul de atractivitate, expertii spun ca femeile cu tenul mai deschis, in toate tipurile de rase, sunt vazute ca un ideal, pentru ca subconstientul le asociaza cu inocenta, puritatea, modestia, vulnerabilitatea si bunatatea. Totodata, femeile cu tenul mai deschis prezentau mai multe probabilitati de a purta tinute mai conservatoare. De cealalta parte, femeile prefera barbatii cu tenul mai inchis, pentru ca acestia sunt asociati in mod inconstient cu gandurile despre sex, mister si pericol.
[…] 2021: „Mariajul unor culori care transmit un mesaj despre putere şi speranţă” Obiectivul în selectarea culorii anului rămâne același ca în anii trecuți: reflectarea culturii momentului în care […]