7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăGDPRCât de eficientă este terapia online şi prin telefon?

Cât de eficientă este terapia online şi prin telefon?

Tratarea online sau prin telefon a tulburărilor psihice – între care cea mai frecventă depresia – este la fel de eficientă ca şi terapia faţă în faţă medic-pacient – este concluzia unui nou studiu realizat de specialiştii de la Brigham Young University (Utah, Statele Unite). 

Studiul, care va fi prezentat integral în ediţia de luna viitoare a revistei „Behavior Therapy”, atrage atenţia asupra faptului că nu toate cazurile se pretează la astfel de consultaţii telefonice şi online pe internet, cele grave având nevoie de asistenţa medicală prin internare în spital sau o clinică de specialitate pentru monitorizarea tratamentului farmacologic, dar şi pentru evitarea exacerbării manifestărilor clinice ale bolii. Totodată, experţii avertizează că există o diferenţă de randament între consilierea telefonică realizată de voluntari de la diverse centre de asistenţă prin aşa-numitele „help-call” şi convorbirile telefonice terapeutice cu un psiholog sau medic specialist, care are în evidenţă pacientul respectiv.

Studiul realizat de experţii americani a inclus 30 de persoane diagnosticate cu depresie clinică, dar care nu aveau scheme farmacoterapeutice. Participanţii la studiu au urmat opt şedinţe de terapie prin telefon şi prin comunicarea online (webcam) cu medicul curant, durata unei consultaţii telefonice fiind între 21 şi 52 de minute. După şase luni de la efectuarea terapiei telefonice, 42% dintre beneficiarii acestui tip de psihoterapie au reuşit să se vindece de depresie. Autorii studiului susţin că acest rezultat este comparabil ca grad de eficienţă cu terapia clasică, ce presupune contactul direct între medic şi pacient, cu o rata de vindecare de 50%.

„Oferirea unui nou gen de psihoterapie eficient şi flexibil în privinţa costurilor şi a timpului alocat atât de către pacient, dar şi de către terapeut, deschide noi orizonturi de abordare în privinţa modernizării formelor de tratament nu doar în ce priveşte tipologia tulburărilor psihice, dar şi a altor boli cronice care necesită o relaţie terapeutică apropiată şi continuă” – a declarat profesorul Diane Spangler, co-autor al studiului realizat la universitatea americană. „Acest model de relaţionare este mult mai util, confortabil şi prietenos, eliminând barierele şi pattern-urile învechite ale relaţiei medic-pacient. În plus, nu are efecte adverse şi nu induce reacţii iatrogenice” – a mai spus Spangler.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

FIFA modifică regulile transferurilor după cazul Lassana Diarra. Noi reglementări provizorii anunțate

FIFA a adoptat un set de reguli temporare pentru transferurile jucătorilor, în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de...

Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Mesaje de Crăciun. Este timpul să ne amintim cât de prețioși sunt cei dragi și să le oferim un gând bun, o urare sinceră...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...
Ultima oră
Pe aceeași temă