16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăGDPRCât costă de fapt un serviciu „gratuit" într-o clinică privată

Cât costă de fapt un serviciu „gratuit” într-o clinică privată

Persoanele asigurate în sistemul public de sănătate pot beneficia de servicii gratuite inclusiv în spitalele şi clinicile private. Aceste anunţuri, lansate de multe unităţi private din România, sunt însă doar într-o mică măsură adevărate.

 

Multe dintre site-urile clinicilor private din România anunţă că au încheiat contracte cu casele de asigurări de sănătate şi că pot oferi, astfel, servicii medicale gratuite ori cu reducere doar pe baza unei trimiteri de la medicul de familie. Anunţul este doar parţial adevărat. În practică, doar analizele simple (hemoleucogramă, uree serică, glicemie, colesterol, examen de urină) sunt gratuite. Pentru investigaţiile mai complexe (computer tomograf, rezonanţă magnetică, mamografie) ori pentru intervenţiile chirurgicale se percepe coplată. Spre exemplu, pe site-ul Spitalului Sanador din Bucureşti apare cu litere de-o şchioapă următorul anunţ: „Începând cu data de 1 iulie 2011, intră în vigoare decontul pentru intervenţii chirurgicale şi spitalizare în cadrul Spitalului Sanador. În vederea decontării, pacientul trebuie să aducă copii după următoarele acte (…)”.

La o primă vedere, pacientul asigurat în sistemul de stat ar spune că beneficiază de gratuitate, întocmai ca la spitalul public. În realitate, dacă suni la recepţie, afli de la ofiţerul de informaţii că nici o intervenţie nu este sută la sută gratuită, indiferent dacă eşti sau nu asigurat. „Operaţia de apendicită costă între 4.700 lei şi 5.700 lei, iar reducerea pe care o primiţi dacă sunteţi asigurat este de 2.000 lei. La fel şi pentru alte intervenţii chirurgicale”, explică recepţio-nera Spitalului Sanador. În plus, fiecare zi de spitalizare se plăteşte. O noapte la Sanador costă între 390 şi 760 lei, în funcţie de rezerva aleasă.

Preţuri de cinci ori mai mari ca la stat

În majoritatea clinicilor private, operaţiile de mică anvergură (apendicită, scoaterea polipilor nazali, cauterizarea rănilor de pe colul uterin) sunt câteva dintre intervenţiile care se pot face cu o reducere de 15-20%, în baza asigurării de stat. În nici un caz nu sunt gratuite. Chiar şi aşa, cu sprijinul asigurării medicale de la stat, majoritatea interven-ţiilor sunt de cinci-zece ori mai scumpe decât în spitalul public, unde pacientul este nevoit să dea şpagă medicilor, asistentelor, infirmierelor. „Ce se dă de la Casa de Asigurări este «praf în ochi» dacă furnizorul privat ridică preţul de zece ori. Nu te încurajează ca pacient să te îndrepţi către spitalul privat”, comentează Adriana Neacşu, care a decis să consulte în privat doar pediatrul şi medicul de familie. „Când copilul are probleme mai serioase, cum a fost cazul cu un rotavirus (infecţie care provoacă diaree severă), tot la stat mergem. Am mai multă încredere în competenţa medicilor din spitalul public”, comentează Neacşu.

Mai mult, pentru a beneficia de analize sau intervenţii gratuite la privat ori de operaţii cu discount, doritorii trebuie să se înscrie pe liste de aşteptare, în cazul în care se termină plafonul, şi să revină luna următoare. Există totuşi şi excepţii, mai ales la spitalele private de pediatrie. Tratamentele pentru copii pot fi integral gratuite, dar cazarea tot se plăteşte. O zi de spitalizare într-o rezervă unde stau doar mama şi copilul costă în jur de 500 lei, dar la terapie intensivă costurile se pot ridica până la 1.200 de lei pe noapte. Transportul cu ambulanţa particulară poate fi, de asemenea, gratuit, în limita fondurilor primite de la asigurător. De regulă, acestea se termină în câteva zile, maximum o săptămână.

Anemie severă tratată gratis la privat

Până anul acesta, doar analizele de rutină (trigliceride, glicemie, colesterol, probe de urină) şi unele investigaţii imagistice (computer tomograf, rezonanţă magnetică) puteau fi făcute în privat cu sprijinul asigurării de stat. Mai puţin intervenţiile chirurgicale ori tratamentele pediatrice complexe.

Monica şi Lucian, un tânăr cuplu din Bucureşti, sunt printre beneficiarii noilor reguli stabilite între furnizorii privaţi şi casele de asigurări de sănătate. Au o fetiţă de numai două luni şi jumătate, care suferă de anemie hemolitică şi, în urmă cu câteva săptămâni, au hotărât că trebuie să o interneze în cele mai bune condiţii.

Au ales Spitalul de pediatrie MedLife din Bucureşti, inaugurat chiar anul acesta „Am fost la două spitale de stat, unde medicii nici nu ne-au spus clar ce are copilul şi unde am refuzat să rămânem internaţi. Dacă tot era vorba să stăm în spital, am zis să încercăm la privat. Acolo am aflat că nu trebuie să plătim pentru investigaţiile fetiţei, ci doar pentru cazare. Am avut nevoie doar de o trimitere de la medicul de familie”, povesteşte Lucian. În total, pentru două zile de spitalizare au plătit 1.000 de lei, însă restul analizelor au fost gratuite.

„I-au făcut multe investigaţii, plus o transfuzie, iar felul în care ne-au tratat a fost impecabil. Chiar dacă a costat mai mult cazarea, am fost mulţumiţi pentru că fetiţa şi soţia au stat singure într-o rezervă”, spune Lucian. Pentru că investigaţiile fetiţei nu s-au terminat la prima internare, cei doi părinţi vor mai avea de plătit o ecografie, însă chiar şi aşa costurile li se par mici în raport cu serviciile primite.

„La privaţi nu există caritate!”

Majoritatea intervenţiilor pentru adulţi la care se oferă reducere au însă costuri ascunse. Nu plătiţi, să spunem, manopera medicilor, dar veţi fi taxaţi în plus la cazare, iar pe factură pot apărea medicamente şi materiale sanitare la care nu v-aţi fi gândit că sunt necesare şi trebuie achitate. „Sub masca unor gratuităţi, clinicile private îi încarcă pe pacienţi atunci când îi pun să plătească pentru condiţiile hoteliere. În final, factura ajunge să fie destul de consistentă.

La privat nu există caritate! Ţi se dă ceva gratis, dar se pregăteşte o altă operaţiune, spre exemplu mai multe analize, dintre care multe inutile şi costisitoare”, comentează Ionel Blănculescu, fost ministru al Sănătăţii. Alţi experţi în sănătate văd cu ochi buni înţelegerile făcute între privaţi şi casele de asigurări de sănătate. „Nu forma de proprietate e importantă, ci calitatea serviciilor oferite de furnizor”, consideră  Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Operatorii privaţi susţin că prin contractele cu casele de asigurări de sănătate reuşesc să devină mai accesibili pacienţilor cu venituri modeste. „Veniturile obţinute din contractul cu CASMB reprezintă sub 8% din cifra noastră de afaceri”, arată reprezentanţii MedLife, care au încheiat contracte cu asigurătorul de stat pentru specialităţi precum obstetrica, ginecologia, chirurgia generală, urologia, oncologia, hematologia. Alţi operatori privaţi spun că şi-ar dori să introducă o paletă mai largă de servicii decontabile şi la preţuri mult mai avantajoase pentru pacienţi, însă veniturile oferite de casă, spun ei, tind să se diminueze de la un an la altul.

Strategie: mai puţine zile de spitalizare

Printre spitalele private care au încheiat contracte cu asigurătorul de stat atât pentru inves-tigaţii de laborator, cât şi pentru intervenţii chirurgicale se numără şi Euroclinic, Sanador, Gral Medical, Centrul Medical Unirea, Angiomed, Clinica NewMedics, Euromedic, Euroeye, Hipocrat, West Eye, Hifu Teramed, după cum arată site-ul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. La Euroclinic, majoritatea intervenţiilor chirurgicale se fac printr-un sistem de coplată. „15-20% acoperă asigurarea de stat, restul plăteşte clientul”, explică Petre Brătilă, director medical la Euroclinic. Deşi preţurile rămân piperate, chiar şi cu reducere (spre exemplu, apendicectomia costă 5.000 de lei), directorul Euroclinic susţine că nu duce lipsă de clienţi. „În privat, ţinem pacienţii două-trei zile pentru că îi rezolvăm rapid, cu mijloace moderne de intervenţie. La stat, petrec şi o săptămână în spital, în condiţii mai rele”, adaugă Brătilă.

Privaţii, favorizaţi de asigurător

Contractele obţinute de spitalele private în raport cu asigurătorul de stat au valori mai mici decât cele ale spitalelor publice. Spre exemplu, Centrul Medical Unirea (CMU) a contractat servicii medicale cu CASMB în valoare de peste 2.000.000 de lei, în timp ce Spitalul „Carol Davila” a obţinut peste 9.000.000 de lei. Cu toate acestea, managerii spitalelor publice susţin că jucătorii privaţi sunt favorizaţi în raport cu casele de asigurări. „În privat, pacienţii ar trebui să meargă cu asigurare privată, nu cu asigurarea de la stat. Despre ce afaceri private mai vorbim, dacă acestea sunt subvenţionate tot de stat?! În timp ce noi abia încheiem anumite contracte, privaţii le obţin numaidecât şi uneori nu ne diferenţiem nici măcar la condiţiile de cazare”, susţine Mircea Penescu, directorul Spitalului „Carol Davila”, din Bucureşti.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, consideră că asigurătorul de stat procedează corect atunci când le atribuie contracte spitalelor private, atât timp cât se respectă criteriile de selecţie.

Potrivit legii, bugetul oferit furnizorilor de servicii medicale (privaţi sau publici) trebuie stabilit în funcţie de punctajele obţinute pentru dotări, numărul de angajaţi din unităţile respective, logistică.  

(A contribuit Ramona Samoilă)

 

Ce proceduri se pot face gratuit la privaţi

 analize de hematologie

 analize de imunologie

 analize de bacteriologie

 testul Papanicolau

 consultaţii de specialitate (monitorizare diabet, asistenţa din partea medicului de familie)

 dializă (se decontează 100%)

Ce proceduri se fac prin coplată

 mamografii (90 de lei cu asigurare de stat/160 integral)

 radiografii coloană (20 lei vs. 70-80 lei)

 tomografii  (250 vs. 500 lei)

 osteodensitometrie (25 lei vs 200 lei)

 rezonanţă magnetică (250 lei vs 750 lei)

 ecografii abdominale (10 lei vs 60-80 lei)

(la anumite clinici, cum ar fi MedLife sau Gral Medical, CT şi RMN-ul se pot face şi gratuit pentru un număr limitat de pacienţi)

Cât plăteşti pentru operaţii la privat

Euroclinic

 By-pass venos – 11.000 lei (integral 13.750 lei)

 Apendicectomie – 5.000 lei (integral 6.250 lei)

 Scoaterea splinei – 7.200 lei (integral 9.000 lei)

 Îndepărtarea unui chist ovarian – 5.450 lei (integral 6.812 lei)

 Biopsie sân – 2.000 lei (integral 2.500 lei)

Gral Medical

 Litotriţie -spargerea pietrelor la rinichi – 200 lei vs 600 lei

Sanador

 Apendicectomia – 2.700 vs 4.700 (clasic) şi 3.700 vs 5.700 (laparoscopic)

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă