Ceaiul, consumat zilnic, creşte imunitatea organismului şi scade riscurile de tumori pe creier şi de accident cardiovascular, potrivit studiilor realizate de Simon Gibbons, profesor de chimie la University College din Londra, relatează Mediafax.
Pentru a avea efecte maxime, trebuie consumate zilnic trei căni de ceai. „Trebuie să laşi ceaiul să se infuzeze cel puţin cinci minute pentru a permite apei fierbinţi să extragă compuşii din plante”, a spus Gibbons.
Există mai multe tipuri de ceai – negru, verde, alb şi Oolong. Toate conţin antioxidanţi şi au multe beneficii pentru sănătate. Băut în combinaţie cu un strop de lapte, antioxidanţii din ceai ajung mai uşor în organism – dar beneficiile se pierd dacă se adaugă zahăr.
Ceaiul reduce riscul de accident cardiovascular – Un studiu realizat timp de 15 ani în Germania a stabilit că un consum regulat de ceai negru fără lapte reduce riscul de atac de cord. Cercetătorii au stabilit că antioxidanţii din ceaiul negru ajută la reducerea nivelului de colesterol rău, care se depune pe artere şi creşte riscul de infarct şi atac de cord. Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii a stabilit, de asemenea, că o cantitate de cinci căni de ceai negru pe zi reduce nivelul colesterolului rău cu 11%. De asemenea, ceaiul conţine antioxidanţi care pot opri creşterea celulelor canceroase.
Ajută digestia – Ceaiul verde (făcut din frunze neprocesate) ajută sistemul digestiv. Stimulează contracţiile intestinale, ajută şi la slăbit şi încetineşte asimilarea grăsimilor rele pentru organism cu 30%. Şi ceaiul de mentă este bun pentru digestie, iar cel de ghimbir este bun împotriva greţurilor şi este recomandat pentru greţurile de dimineaţă.
Îmbunătăţeşte funcţiile creierului – Ceaiul negru îmbunătăţeşte capacităţile de concentrare. Un studiu al Universităţii din Northumbria a relevat că taninul şi cofeina din ceaiul verde îmbunătăţesc funcţiile congnitive. Într-unul dintre teste, cei care au băut două căni cu ceai s-au descurcat mai bine decât cei care au băut băuturi placebo. Un alt studiu, al Colegiului Imperial, a stabilit că persoanele care beau mai mult de 100 de militri de ceai sau cafea pe zi prezintă cu 34 la sută risc mai mic de a avea o tumoră pe creier.
Previne cancerul – Ceaiul conţine antioxidanţi care opresc creşterea celulelor canceroase. Ceaiul are de peste 8 – 10 ori mai mulţi antioxidanţi decât fructele şi legumele. În special, ceaiul verde conţine astfel de antioxidanţi. Potrivit unui studiu recent din Taiwan, cei care beau zilnic o cană cu ceai prezintă un risc mai mic de a dezvolta cancer la plămâni. De asemenea, ceaiul încetineşte evoluţia cancerului de prostată şi reduce riscul de cancer la stomac.
Întăreşte sistemul imunitar – Universitatea Harvard a făcut, în cadrul unui studiu, teste de sânge pentru a compara funcţiile imunitare ale celor care beau ceai cu ale celor care nu consumă o astfel de băutură. Cercetătorii au ajuns astfel la concluzia că persoanele care consumă cinci căni de ceai negru pe zi au un sistem imunitar mai bun. Totodată, ceaiul ajută organismul în lupta cu bacteriile, iar ceaiul de ghimbir este cunoscut pentru proprietăţile sale antiinflamatoare şi pentru faptul că stimulează circulaţia.
Insomnia şi anxietatea – Din cauza cofeinei, ceaiul negru ar trebui evitat înainte de culcare. Cele mai multe ceaiuri însă nu conţin cofeină, iar muşeţelul este recomandat pentru efectul său calmant. Ceaiul de lavandă relaxează corpul şi mintea, iar ceaiul de busuioc are efecte sedative.
Sănătatea dinţilor – Deşi ceaiul negru, consumat mai ales fără lapte, poate colora într-un mod inestetic dinţii, el protejează gura de bacteriile care cauzează boli ale gingiilor şi carii. Ceaiul alb şi cel verde protejează de asemenea împotriva acestor bacterii.