Lidia, o tânără de 24 de ani, a revenit la un stil de viaţă normal cu ajutorul psihologului, după ce şi-a dat organismul peste cap din cauza anorexiei şi a bulimiei.
Lidia îşi dorea să slăbească încă din liceu cam cinci kilograme. Obsesia pentru greutate a urmărit-o şi în facultate. Indiferent de câte kilograme dădea jos, tot nu i se părea suficient, deşi la înăl-imea de 1,73 metri ajunsese să cântărească 48 de kilograme.
Perioada de anorexie a durat şi un an jumătate şi a fost urmată de zile în care mânca excesiv de mult. Pentru că se simţea vinovată că nu rezista tentaţiei de a mânca, vomita. „Micul bagaj de înfometare mă făcea să poftesc la porţii mari de mâncare. Începeam masa cu o porţie normală, o pizza şi o prăjitură, de exemplu, şi apoi mâncam mai multe prăjituri şi beam multe sucuri ca să am ce vomita. Aveam satisfacţia că am mâncat, că am simţit gustul alimentelor şi apoi vărsam”, povesteşte tânăra de 24 de ani, care compară pofta de mâncare cu dependenţa de tutun. Lidia nu se trezea noaptea ca să mănânce. Pleca însă de la facultate acasă, unde locuia singură, şi mânca până simţea că nu mai poate.
Probleme cu oasele, dinţii şi părul
Efectele asupra sănătăţii n-au întârziat să apară. „Mi-a căzut total părul pe anumite suprafeţe şi stăteam mereu cu frică dacă să-l tund sau nu”, spune Lidia. Rezistenţa la frig îi scăzuse foarte mult, pentru că avea un indice al grăsimilor foarte mic, şi se simţea mai mereu scursă de energie. Timp de doi ani, n-a avut menstruaţie, iar densitatea osoasă îi scăzuse până la pragul de osteoporoză. Pulsul îi ajunsese la 50 de bătăi pe minut. Din cauza acizilor care-i rămâneau pe dinţi după ce vomita, i se stricase şi dantura.
Cu ajutorul iubitului ei, Lidia a ajuns la psiholog. A început două tipuri de te-rapii, una în care discuta despre programul ei zilnic şi alta despre motivele pentru care devenise anorexică şi bulimică. Lidia şi-a stabilit meniul zilnic cu ajutorul psihologului, astfel încât să ajungă la un necesar caloric. „Terapia era singurul loc unde puteam spune ce simt şi ce fac fără să stârnesc vreo reac-ţie. Raluca m-a învăţat ce înseam-nă stima de sine, pentru că imaginea mea despre mine era mai proastă decât în realitate. Mi-am dat seama că am toate mo-tivele să fiu mul-ţu-mi-tă de calităţile mele şi să le îm-bu–nă-tă-ţesc”, spune Lidia. Timp de un an şi jumătate, a luat şi medicamente care stimulează producerea de serotonină. Între timp, şi-a rezolvat şi problemele de sănătate. Recunoaşte că a rămas cu un dezgust pentru laxativele de care a abuzat şi spune că nu le-ar mai lua nici dacă ar avea cu adevărat nevoie de ele.
Alimentaţia proastă afectează creierul
Bulimia apare de regulă în adolescenţă şi poate fi provocată de o depresie, de un mediu familial conflictual, de dorinţa de a fi perfect sau din cauza lipsei de stimă de sine.
Familia are un rol foarte important pentru prevenirea bulimiei, dar şi în recuperarea bolnavilor, mai ales dacă aceştia sunt adol-es-cenţi. „Este important ca familia să nu-şi asume rolul de „salvator”, dar nici să nu ignore semnalele de alarmă, şi să se adreseze unui specialist pentru a afla ce este de făcut”, spune Raluca Stăncescu, psihoterapeut la cabinetul PsyClinic din Bucureşti, cea care a ajutat-o pe Lidia să se trateze. „Din păcate, familia mea nu m-a ajutat şi ar fi fost foarte important pentru mine. Mama mă certa mereu, dar n-am putut să reacţionez la presiune”, spune Lidia. Mintea unei persoane cu bulimie este inva-dată de gânduri negative legate de propriul corp: „sunt grasă şi dezgustătoare”, de reguli rigide legate de ali-men-taţie, bazate pe informaţii false: „fructele îngraşă”. În multe cazuri se observă şi o stimă de sine foarte scăzută: „nimeni nu mă poate accepta decât dacă slăbesc”. În realitate, preocupa-rea excesivă pentru alimentaţie şi greutate conduce la izolare, scăderea concentrării atenţiei la şcoală sau la locul de munca, probleme familiale şi o serie de pro-ble-me fizice grave. „Persoanele cu bulimie acuză stări de tristeţe şi de iritabilitate crescute. Dispoziţia lor este in-fluen-ţată şi de alimentaţia deficitară şi absenţa unor nutrienţi esen-ţia-li pentru o bună funcţionare a creie-rului”, explică Raluca Stăncescu.
Lidiei i-ar plăcea să-i ajute pe bolnavi
Lidia a ajuns la o greutate normală acum şi mănâncă sănătos. Singurul dulce care-i mai plac este îngheţata, pentru că abuzul de prăjituri a făcut-o să nu le mai suporte. Carne de porc nu mai consumă de patru ani, dar îi plac mult peştele, pieptul de curcan, alunele şi caju. „Am grijă să mă hrănesc astfel încât nivelul de serotonină să fie bun. Meniul este variat, iar alegerea alimentelor este spontană. Nu am o regulă, pentru că aş încălca-o. E imposibil să nu o faci”, spune Lidia.
Visul ei acum este să deschidă un centru unde să-i primească pe cei care trec prin problemele pe care le-a avut şi ea. Dacă n-o să poată face asta, i-ar plăcea să meargă împreună cu un psihoterapeut la şedinţe unde participă persoane anorexice sau bulimice. „Mi-aş da seama când o persoană bulimică minte în legătură cu obiceiurile ei şi i-aş explica cum îşi în-gre-unează singură procesul de vindecare”, spune Lidia.
Stima de sine, câştigată prin terapie
Psihoterapeutul îi ajută pe cei care suferă de bulimie să-şi schimbe credinţele disfuncţionale legate de greutate cu unele realiste şi raţionale. Psihologul îi introduce bolnavului un regim alimentar normal şi sănătos şi îl ajută să elimine episoadele de mâncat compulsiv.
Următorul pas în terapie este creşterea stimei de sine şi dobândirea unor mai bune abilităţi de gestionare a emoţiilor. Consilierea nutriţională realizată de un medic nutriţionist specializat în tulburări de comportament alimentar poate fi foarte utilă în tratamentul bulimiei nervoase.
