Ioana Cristea, diagnosticată în urmă cu 10 ani cu neoplasm, este unul dintre puţinii supravieţuitori de lungă durată din România.
Ioana Cristea, 53 de ani, trăieşte de mai bine de 10 ani cu cancer la sânge, iar de aproape cinci ani boala ei se află în curs de vindecare. Face parte din „supravieţuitorii de lungă durată”, încă puţini la număr în România.
„Este o luptă continuă care nu are momente de respiro. Eu am încercat tot ce era omeneşte posibil pentru a trăi – chimioterapie, radioterapie, operaţii, tratamentele cu anticorpi monoclonali, existente în ţară, precum şi pe cele din străinătate. Am zis un «nu» răspicat posibilităţii de a muri”, spune Ioana, adăugând pe lista „armelor de luptă” şi sprijinul necondiţionat pe care i l-au acordat prietenii şi familia. „Este o putere foarte mare aceasta a familiei şi a prieteniei”, scrie Ioana într-un e-mail în care a acceptat să vorbească despre boala sa.
Momente de cumpănă
Pentru că trece printr-un nou moment de cumpănă, Ioanei i-a fost dificil să accepte o întâlnire pentru a povesti mai mult despre această afecţiune, dar a promis că o va face îndată ce se va simţi din nou bine. „Acum lupt cu o complicaţie care ar putea să ducă din nou la cancer. Îmi amintesc însă de optimismul nebun pe care l-am avut după prima revenire şi lupt în fiecare clipă să îmi aduc aminte că am învins de două ori. Am fost multă vreme în stări vegetative, în comă, inconştientă, dar cred în continuare că viaţa trebuie trăită. Acum, când lupt cu al treilea posibil cancer, am nevoie de multă odihnă”, scrie Ioana.
120 de citostatice şi 15 anticorpi monoclonali
Dacă în Europa de Vest proporţia pacienţilor diagnosticaţi cu cancer şi „vindecaţi” depăşeşte şi 80%, la noi în ţară această rată se menţine undeva între 20% şi 30%.
„Acum arsenalul de luptă este sofisticat: avem 120 de citostatice, 15 anticorpi monoclonali doar în România. Totuşi, la noi în ţară diagnosticarea se face târziu, de aceea şi şansele de supravieţuire scad. Unii pacienţi rătăcesc câteva luni până li se pune diag¬nosticul, alţii pierd şi câţiva ani”, explică medicul Florin Băcanu, oncolog la Spitalul „Sf. Maria” din Bucureşti. În plus, şi tratamentele „ţintite” sunt scumpe (costă minimum 3.000-4.000 de euro pe an), iar sistemul sanitar nu poate susţine decât o mică parte din bolnavi.
O problemă este şi felul în care se pune diagnosticul, spun medicii. Pentru că nu înţeleg de la început despre ce este vorba, unii pacienţi abandonează chimioterapia şi tratamentele clasice în favoarea celor naturale, care nu presupun sacrificii mari. Potrivit medicului, şase din şapte pacienţi merg pe mâna „vracilor”. „Dacă citeşti pacientului 10 pagini de efecte adverse la chimioterapie şi îi spui că o să vomite până nu mai poate şi o să îi cadă părul, cel mai probabil va fugi de chimioterapie. Pe de altă parte, dacă stai şi îi traduci suferinţa pe limba lui, dacă îi spui în ce stadiu se află şi îi subliniezi că există o şansă, nu se mai sperie atât de tare şi nu se mai gândeşte că e terminat”, consideră medicul Florin Băcanu.
N-a abandonat nici o clipă tratamentele prescrise de medici
Momentul diagnosticului i-a rămas şi Ioanei adânc imprimat în minte. „A fost un diagnostic greu de pus. A durat vreo trei-patru ani de la diagnosticul iniţial stabilit pe baza simptomelor fizice până la diagnosticul pus pe baza biopsiei”, spune Ioana, căreia medicii i-au scris negru pe alb abia în 1999 că are cancer de sânge ganglionar (limfom malign non-Hodgkin cu celulă B).
„Din momentul în care am fost sigură că am cancer, am fost disperată, mă întrebam cui îmi las fiica, pe vremea aia adolescentă minoră”, îşi aminteşte Ioana. Ca şi alţi pacienti cu cancer, Ioana a trecut prin perioade în care a acordat credit produselor naturiste şi homeopate. „Am făcut toate tratamentele naturiste, oferite gratuit de persoane din jurul meu. Totuşi, n-am abandonat nici o clipă tratamentele prescrise de medici pentru a le înlocui cu tratamente naturiste şi homeopate”, zice Ioana.
După momentul diagnosticului, o perioadă dificilă fost şi cea în care a urmat chimioterapia. „Chiar dacă începusem să am o atitudine pozitivă, am suportat greu şedinţele de tratament. Nu mâncam mai nimic, vomam tot ce mâncam, nu mă mai uitam nici la televizor, trăiam ca pe o insulă pustie. Fiica mea s-a speriat foarte rău până a trecut prima cură de citostatice şi acum îmi dau seama că era prea micuţă ca să fie expusă stărilor mele”, zice Ioana, pe care o ţin în viaţă nu doar sprijinul necondiţionat al fiicei ei şi al unei surori, ci şi puterea rugăciunii.
96.000 de cazuri noi
În România există peste 400.000 de pacienţi cu cancer, iar anul trecut au fost înregistrate 96.000 de cazuri noi. „Sunt foarte multe cazuri noi de cancer de col, la prostată şi de cancer mamar”, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Pacienţilor cu Cancer. Acesta aminteşte însă că majoritatea pacienţilor sunt diagnosticaţi în stadii târzii şi rămân cu şanse mici de supravieţuire. „Descoperit în stadiu incipient, cancerul este vindecabil”, subliniază el. Preşedintele FABC este de părere că numărul de supravieţuitori în cancer va scădea anul acesta în România, deoarece accesul bolnavilor la tratament va fi drastic limitat. „Dacă până acum ne bucuram că bolnavii din România încep să fie trataţi cu terapii ţintite, anul acesta accesul lor la molecule inovatoare va fi cu siguranţă restrâns din cauza lipsei fondurilor şi este păcat, pentru progresele pe care unii pacienţi le-au făcut până acum”, consideră Cezar Irimia.
În Bucureşti, din 200 de pacienţi care au nevoie lunar de medicamente, sub 20% obţin aprobare pentru tratament. „Aceste terapii de ultimă generaţie chiar dau rezultate, însă, din păcate, un bolnav de cancer trebuie să se zbată pentru ele să le obţină, renunţând inclusiv la economiile din timpul vieţii”, spune oncologul Florin Băcanu. Medicul susţine însă că sunt puţini pacienţi care îşi permit să cumpere măcar o parte din aceste medicamente pe banii lor, aşa că încep să creadă în minuni. „Unii se înfometează ca să nu hrănească celula canceroasă şi se anemiază. E o prostie, tumoarea oricum «ia» din corpul lor”, spune doctorul.
Ioana mărturiseşte că şi dieta a ajutat-o în lupta pentru supravieţuire. A încercat să mănânce cât mai natural, având un regim bazat pe fructe, legume, iaurt, peşte şi ciuperci. „După chimioterapie, n-am mai putut să suport carnea, cu excepţia celei de curcan. Am un regim fără sare, fără condimente, fără prăjeli şi grăsimi şi nu pot consuma nimic din mâncarea procesată de la magazin”, spune Ioana, adăugând că evită să stea în fumul de ţigară, în miros de alcool, căldură excesivă sau aer condiţionat.
