Mai puţin de jumătate dintre spitalele româneşti au reuşit să se acrediteze, aşa cum prevede un ordin al Ministerului Sănătăţii semnat acum o lună.
„Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a aprobat astăzi încă 158 de ordine de clasificare. Astfel, numărul unităţilor care vor fi clasificate va ajunge la 275“, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii a propus încadrarea spitalelor în cinci categorii (cu nivel de competenţă foarte înalt, înalt, mediu, bazal, limitat), însă niciunul dintre spitalele româneşti nu îndeplineşte criteriile pentru a fi considerat «spital de lux».
„Un număr de 5 unităţi sanitare ar putea fi clasificate în categoria 1 de competenţă, cu condiţia de a realiza până la sfârşitul lui decembrie un plan de conformare. Este vorba despre Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Floreasca, Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalul de Urgenţă „Sf Spiridon“, din Iaşi“, se arată în acelaşi comunicat.
În Capitală, alte şase institute, respectiv Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu“, Institutul Hociotă, Institutul Marius Nasta, Institutul Paulescu, Institutul naţional de Recuperare, precum şi Institutul de geriatrie Ana Aslan au fost clasificate în categoria 1, monospecialitate.