3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăGDPR42% dintre americani vor fi obezi până în 2050

42% dintre americani vor fi obezi până în 2050

Statisticile sunt sumbre pentru americani: în următorii 40 de ani, aproape jumătate din populaţie va deveni obeză, trendul urmând să se schimbe abia atunci. În prezent, rata obezităţii în SUA este de 34%, alţi 34% fiind supraponderali, conform HealthDay, iar statisticile arată că numărul obezilor nu mai creşte atât de repede ca până acum. Totuşi, se estimează că riscul unui om sănătos de a deveni obez creşte cu 2% anual.

Din păcate, însă, o teorie ce câştigă tot mai mult teren în America este aceea că fiecare persoană obeză pe care cineva o cunoaşte îi creşte riscul de a deveni, la rândul său, obeză cu 0,4%. Cu cât mai multe astfel de cunoştinţe, cu atât mai mare primejdia instalării obezităţii. În ceea ce-l priveşte pe obez, dacă acesta are în anturaj persoane cu greutate normală are, anual, o şansa de 4% de a scădea în greutate şi a deveni supraponderal. Şi, totuşi, de ce te îngraşi dacă în anturaj ai persoane obeze? După cum remarcă ziare.com, răspunsul nu este tocmai la îndemâna oamenilor de ştiinţă, dar se crede că percepţia asupra a ceea ce este „normal” se schimbă, începând cu porţia de mâncare.

Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă