19.3 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuUnde își va sărbători Vladimir Putin ziua de naștere

Unde își va sărbători Vladimir Putin ziua de naștere

Vladimir Putin, președintele Rusiei, şi-a luat zi liberă, marţi, pentru a-şi sărbători ziua de naştere, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Mediafax.

Potrivit lui Peskov, președintele rus va merge în taigaua siberiană.

purtătorul de cuvânt a mai subliniat că Putin va fi la "circa 300-400 de kilometri distanţă de cea mai apropiată localitate", dar a refuzat să ofere detalii despre vacanţa preşedintelui şi persoanele care îl vor însoţi.

Peskov a declarat că locul a fost ales pentru că miercuri Putin urmează să viziteze Districtul Federal Siberian.

În timpul preşedinţiei sale, Putin nu şi-a luat niciodată liber de ziua lui, a declarat Peskov. "De această dată, preşedintele a decis să îşi sărbătorească ziua de naştere în acest fel", a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. El a subliniat, de asemenea, că Putin a avut un program foarte încărcat în ultima vreme.

Întrebat de Itar-Tass ce fel de cadouri a pregătit administraţia prezidenţială pentru şeful său, Peskov a precizat că îi vor trimite o telegramă de felicitare, ca de obicei. Cât despre alte cadouri, el a subliniat că majoritatea sunt depozitate în Biblioteca Prezidenţială. "Putin păstrează doar cadourile personale", a adăugat el.

Preşedintele rus va împlini 62 de ani pe 7 octombrie.

Anul trecut, el şi-a sărbătorit ziua de naştere pe insula indoneziană Bali, unde a participat la Summitul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC). Înainte de începerea sesiunii plenade, participanţii la summit l-au felicitat pe Putin, iar preşedintele Indoneziei i-a cântat la chitară "La mulţi ani!". Premierul japonez, Shinzo Abe, i-a oferit băutura tradiţională japoneză, sake, iar preşedintele chinez Xi Jinping, un tort.

Cele mai citite

Directorul de școală, demis când vrea primarul

Conform noului Regulament-Cadru, primarul și Consiliul local pot propune demiterea unui director de școală Începând cu anul școlar 2024-2025, directorii de școli pot fi demiși...

Anca Țurcașiu iubește din nou, la patru ani de la divorț

Anca Țurcașiu, la patru ani după divorțul de Cristian Georgescu, și-a găsit din nou fericirea și nu s-a sfiit să o împărtășească publicului. Anca Țurcașiu...

Licitație excepțională: colierul Mariei Antoaneta scos la licitație cu 2,8 Mil. $

Un colier cu diamante, despre care se crede că are legături cu ultima regină-consoartă a Franţei, Maria Antoaneta, va fi scos la licitație în...
Ultima oră
Pe aceeași temă