6.5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăEconomieFoto interviuUn rocker celebru s-a oferit să găzduiască patru familii de refugiaţi

Un rocker celebru s-a oferit să găzduiască patru familii de refugiaţi

Solistul rock și activistul umanitar irlandez Bob Geldof s-a oferit, vineri, să găzduiască patru familii de refugiați și a denunțat în același timp politicile care au dus la declanșarea crizei imigranților în Europa, informează AFP, citată de Agerpres. 

„Jeanne (soția sa) și cu mine suntem gata să primim imediat trei familii în reședința noastră din Kent (sud-estul Angliei) și încă o familie în apartamentul nostru de la Londra. Nu pot să suport ceea ce se întâmplă în aceste zile cu acești oameni„, a declarat artistul pentru postul de radio irlandez RTE. 

Citeşte şi: Gaze lacrimogene la un centru de primire a imigranţilor din Ungaria, după ce 300 de persoane au evadat

Bob Geldof a criticat autoritățile europene pe care le consideră responsabile pentru moartea micuțului Aylan, copilul în vârstă de 3 ani al cărui cadavru a fost adus de valuri pe o plajă din Turcia. „Mă încearcă un sentiment profund de rușine și de trădare atunci când mă gândesc la diferența dintre ceea ce suntem și ceea ce credeam că suntem (…) Este eșecul politicilor care au condus la această dezonoare”, a susținut el. 

Geldof, fost solist al trupei punk-rock irlandeze The Boomtown Rats, este cunoscut și pentru activismul său politic, în special pentru eforturile sale de combatere a sărăciei în Africa. În 1984, împreună cu Midge Ure, a înființat superformația de caritate Band Aid cu scopul de a strânge bani pentru combaterea foametei în Etiopia. Cei doi au organizat în anul următor superconcertul de caritate Live Aid, percum și concertele Live 8 din 2005. 

Peste 300.000 de refugiați au traversat Marea Mediterană de la începutul acestui an, iar peste 2.600 și-au găsit sfârșitul în valuri, conform datelor publicate de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați. 

Cele mai citite

Cultura și istoria Malaeziei: cele mai importante situri istorice și tradiții locale

Malaezia este o destinație care te poartă printr-o călătorie fascinantă în timp, un loc unde trecutul se întâlnește cu prezentul într-o armonie uimitoare....

Kurzii din Siria s-au înțeles cu noua putere de la Damasc pentru a menține unitatea țării

Liderul forțelor kurde siriene care au stabilit o administrație autonomă în nord-estul țării a declarat miercuri pentru AFP că a convenit cu noua putere...

Ilham Aliyev, președintele azer: Armenia e un „stat fascist”

Președintele azer Ilham Aliyev a catalogat Armenia drept un „stat fascist” și amenință că va „distruge” această țară dacă nu va fi imediat dezarmată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă