Celebrul actor Johnny Depp şi-a vândut iahtul Vajoliroja, pe care îl cumpărase pentru fosta lui iubită, mama copiilor lui, artista Vanessa Paradis. Starul a renunţat la iaht din cauza geloziei soţiei lui, actriţa Amber Heard, care a refuzat să se apropie de ambarcaţiune, potrivit contactmusic.com.
Citește și: FOTO. Fiica lui Johnny Depp prezintă bijuteriile create de Coco Chanel în urmă cu 83 de ani
„Johnny iubea iahtul acela, dar l-a cumpărat pentru Vanessa, iar Amber este încă geloasă pe ea”, a spus o sursă apropiată artistului, pentru UsMagazine.com.
Johnny Depp, în vârstă de 52 de ani, a avut o relaţie de 15 ani cu interpreta franceză Vanessa Paradis. Cei doi s-au despărţit în 2012 şi au împreună o fiică, Lily-Rose, în vârstă de 16 ani, şi un fiu, Jack, în vârstă de 13 ani.
Amber Heard este implicată într-un proces în Australia, după ce a intrat în ţară, în mai 2015, cu doi câini Yorkshire terrier, Pistol şi Boo, ca să îl viziteze pe Johnny Depp, în timp ce el filma pentru cel de-al cincilea film „Piraţii din Caraibe” în oraşul Coasta de Aur/ Golden Coast.
Citește și: Johnny Depp vorbeşte pentru prima dată despre procesul legat de câinii lui, în Australia
Australia are reguli foarte stricte în privinţa importului de animale de companie, pentru a evita împrăştierea unor posibile boli. Sentinţa maximă pentru infracţiunea de aducere a animalelor în Australia este de 10 ani de închisoare şi o amendă de 102,000 de dolari australieni, echivalentul a aproximativ 300.000 de lei.
Într-un interviu recent, Johnny Depp a mărturisit că, în cazul în care soţia lui ar fi condamnată la 10 ani de închisoare pentru infracţiunile de care este acuzată, l-ar ataca pe ministrul Agriculturii australian, Barnaby Joyce, care a formulat legea cu privire la animalele de companie, astfel încât să o însoţească pe Amber Heard la puşcărie.