Artistul Gabriel Cotabiţă va lucra în zilele următoare la o piesă începută înainte de incidentul din sala de sport, în urma căruia a fost internat în spital mai bine de două luni, potrivit libertatea.ro.
Citeşte şi: Fiicele lui Cotabiţă, mesaj EMOŢIONANT după externarea artistului
Astfel, artistul urmează să se întâlnească cu cel care i-a compus melodia, Tudor Andrei. Ambii aşteaptă ca piesa să devină un hit.
În plus, Cotabiţă îşi doreşte să se reîntâlnească cu alţi colegi apropiaţi lui, în luna august, la Vama Veche, cu ocazia unui festival, la care el intenţionează să meargă doar ca spectator. Însă, artistul va trebui să primească mai întâi aprobarea medicilor, care i-au interzis încă de la externare să stea în soare.
Citește și: FOTO. SCANDAL. O femeie a fost fotografiată lângă Gabriel Cotabiță, pe patul de spital
Gabriel Cotabiţă a fost externat în 16 iulie din Spitalul Elias din Capitală. Artistul va continua recuperarea în ambulatoriu şi va reveni la control medical periodic.
Directorul medical a precizat că Gabriel Cotabiţă a beneficiat de asistenţă medicală gratuită.”Pacientul a beneficiat de asistenţă medicală complet gratuită, asigurată prin sistemul public de sănătate”, a spus dr. Dana Safta.
Citeşte şi: Ce au dovedit medicii de la Floreasca în cazul Cotabiţă
Gabriel Cotabiţă a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca în 8 mai, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală. În 16 iunie, artistul a fost transferat la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare.