5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCe înseamnă garderoba de tranziție? Interviu cu Irina Markovits, consultant de stil

Ce înseamnă garderoba de tranziție? Interviu cu Irina Markovits, consultant de stil

Ce haine putem purta când este încă prea cald pentru helanci și jachete, dar prea frig pentru maiouri sau tricouri? De fapt, ce haine trebuie să includă garderoba de tranziție între vară și toamnă? A răspuns la această întrebare, într-un interviu pentru România liberă, Irina Markovits, unul dintre cei mai cunoscuți consultanți de stil și imagine din România. Garderoba de tranziție între anotimpuri trebuie să includă haine care pot fi asortate ușor și care sugerează simplitate și rafinament.

Care sunt hainele pe care le putem îmbrăca în această perioadă în care vremea este schimbătoare?

În perioada aceasta putem înlocui tricourile obișnuite cu modele dintr-un bumbac mai dens și cu mâneci trei-sferturi sau lungi. Acum e momentul când putem purta o helancă fină, dintr-un fir de mătase amestecat cu bumbac și cașmir, o cămașă din denim, o fustă din piele întoarsă, un cardigan din tricot în amestec cu alte fibre, cum ar fi cașmir, poliamidă, lâna fină.

Tot acum este perioada cea mai potrivită pentru suprapuneri lejere, care nu încărca silueta și ținuta cu volumetrii inutile. Cea mai simplă variantă este purtarea unei bluze subțiri, fără mâneci, din garderoba de vară, pe sub un pulover sau o jachetă tricotată, mai groasă.

În septembrie și octombrie împachetăm toate hainele cu imprimeuri și motive de vară? De exemplu, hainele în dungi marinărești.

Putem continua să purtăm multe din piesele garderobei de vară mult spre sfârșitul toamnei, cu condiția să aibă o paletă cromatică și/ sau imprimeuri potrivite toamnei. Dungile marinărești sunt purtabile în orice sezon, dar vom împacheta maieurile fine cu print floral delicat în nuanțe pastelate, cămășile subțiri în culori exotice, fustele vaporoase pe care nu știm să le asortăm cu cizme înalte sau cu dresuri groase.

Care sunt cele mai frecvente greșeli vestimentare pe care trebuie să evităm în perioada de tranziție între vară și toamnă?

Asortarea unui dres de culoare închisă (negru, bleumarin, vișiniu) cu încălțăminte de culoare deschisă, purtarea espadrilelor sau a unor teniși din pânză pe motiv că „merg”, îmbrăcarea cu încăpățânare a unor piese vestimentare tipic estivale (un blazer alb, de pildă) doar pentru că se potrivește multor ținute, dar și exagerările de la polul opus-geci matlasate de schi când afară sunt 17 grade, înfășurarea într-un fular sau un pulover enorm la prima ploaie rece – și trecerea la o garderobă complet neagră, banală și lipsită de personalitate.

Ce înseamnă de fapt garderoba de tranziție?

Conceptul de „garderobă de tranziție” a plecat de la o realitate: pe măsură ce ne construim o garderobă coerentă, anotimpurile devin mai puțin relevante, iar cumpărătoarele nu mai gândesc în acești termeni. Sigur că păstrăm în dulap haine pentru perioadele cu temperaturi extreme sau condiții meteorologice dificile (rochii foarte subțiri, cojoace din blană, cizme din cauciuc), însă majoritatea dintre noi ne dorim piese vestimentare longevive, care pot face parte din ținute la fel de elegante și în aprilie, și în octombrie! Accentul se pune pe calitatea hainelor, pe haine care sugerează simplitate și rafinament și care, foarte important, pot fi ușor asortate.

Ce rol au accesoriile în garderoba de tranziție? Care sunt indispensabile la începutul toamnei?

Accesoriile vor fi cele care dau „tonul” ținutelor, le identifică ca făcând parte dintr-un anume anotimp. Spre exemplu, o pereche de pantaloni negri culottes (tip fustă-pantalon) și cu o bluză albă vor părea „de toamna” când ținuta e completată de o eșarfă galben muștar, de o geantă vișinie sau de un colier supradimensionat cu pietre verde măsliniu, portocaliu închis și mov întunecat (toate acestea sunt culori autumnale).

În garderobă ar trebui să avem câteva eșarfe în imprimeuri și nuanțe specifice sezonului, o pereche de mănuși din piele, un fular într-o nuanță neutră, neapărat o umbrelă de calitate și, opțional, o pălărie.

Pălăria este unul dintre accesoriile care transformă total o ținută. Cum alegem pălăria de toamnă?

În primul rând, în funcție de stilul ținutelor la care știm ca o vom purta sau completând tonul general al garderobei noastre. Dacă preferăm un stil boem, de inspirație hippie sau 70s, ne putem cumpără o pălărie din fetru cu boruri mari și moi. Dacă ținutele noastre sunt masculine, dacă purtăm pantaloni și pantofi oxford, alegem o șapcă sau o pălărie fedora. În al doilea rând, în funcție de fizionomie – aici însă regulile sunt foarte permisive, pur și simplu pălăria trebuie să ni se potrivească!

Care sunt tendințele pentru această toamnă, în ceea ce privește croielile, materialele, imprimeurile?

Nu există o noutate absolută în materie de croieli, imprimeuri sau materiale în această toamnă. Vom purta pantaloni și jeanși evazați, rochii tricotate, cape și haine de inspirație militărească, multă piele și piele întoarsă în culori naturale (marouri, negru, vișiniu). Bleumarinul, verdele măsliniu, galbenul muștar, roșul închis, vișiniul și o paletă bogată de griuri sunt culorile care vor apărea în magazine, alături de carouri, animal print clasic, imprimeuri florale în nuanțe închise și paisley-ul boem.  

Cât ar trebui să investim la începutul toamnei pentru a avea o garderobă în tendințe?

Eu recomand o altfel de abordare, cu o perspectivă mai lungă. După o evaluare serioasă de garderobă, facem o listă de shopping pentru sezonul următor, listă pe care trecem acele câteva piese vestimentare, accesorii și perechi de încălțăminte care știm că ar completă-o, actualiza-o dar foarte important, s-ar integra ușor în multe ținute. Notăm prioritățile, iar în dreptul fiecăreia dintre piesele dorite trecem un buget estimativ sau prețul pe care suntem dispuse să îl cheltuim. La final, facem totalul și îl împărțim la 3 sau 4 – lunile sezonului (septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie). Nu în ultimul rând, pe listă trecem și ceea ce ne-am dori să găsim în perioada de reduceri din ianuarie. 

Irina Markovits a deschis primul birou de consultanță de stil și imagine din România – Image Matters – care și-a început activitatea în urmă cu zece ani. Ea este certificată internațional de unele dintre cele mai prestigioase școli europene de consultanță de imagine și stilism personal: Colour Me Beautiful UK (Marea Britanie), Limperts Academy of Design (UK&Irlanda), Style Coaching Institute (UK). Este membru asociat al AICI (Association of Image Consultants International). Mai multe sfaturi și idei ale Irinei puteți citi pe blogul Stylediary.ro, o adevarată platformă de educație stilistică, care prezintă recomandări de stil vestimentar, prezentări de cărți și expoziții de modî, recenzii de trenduri și articole de psihologia stilului. 

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Țările care nu sărbătoresc Crăciunul și tradiții inedite din toată lumea

Crăciunul, celebrat pe 25 decembrie, este una dintre cele mai populare sărbători creștine la nivel global, marcând nașterea lui Iisus Hristos. Evenimentul nu este...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă