Ciorapul „culoarea piciorului” (niciodată mai deschis decât nuanţa pielii) este ciorapul femeilor sigure pe ele, care ştiu că au gambe fără cusur, lungi, zvelte şi fără nici un fir de păr. Paradoxal este şi ciorapul celor nesigure, care, de frica greşelilor, renunţă la culoare. Potrivit empower.ro, există însă anumite culori de ciorapi care conferă gambelor un anumit farmec şi în acelaşi timp lasă ochiul să se odihnească pe frumuseţea pantofilor.
Maronul, de exemplu, în tonuri mai puţin aprinse, de la cacao la cappuccino şi până la moka, se asortează perfect cu aproape toate nuanţele de pantofi maro dar şi cu negru. Da gambelor o nuanţa plăcută, puţin mai bronzată decât culoarea naturală şi le face să pâră mai lungi şi mai suple, punând în umbră micile defecte. Foarte potrivită mai ales în semi-sezon, primăvară/toamnă.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru bleumarin, cu o utilizare mai limitată datorită asortării, se potriveşte foarte bine cu pantofii albastru închis sau bordo foarte închis.
Dacă va plac pantofii bicolori, de altfel o tendinţa pentru 2010, alegeţi ciorapii în armonie cu culoarea pantofului mai aprope de picior, evitând astfel contrastul foarte strident.
Foarte frumos este şi griul, care, în tonalităţi foarte închise, înlocuieşte cu succes negrul, atunci când va temeţi că negrul folosit în exces v-ar putea da un aer de „doliu”.
Albul, deşi elegant, este foarte greu de purtat. Cu o pereche de ciorapi albi riscaţi un aer de fetiţă sau de elevă de pension, producând un efect care poate trece foarte uşor de la ridicol la vulgar. Asortarea lor este şi ea dificilă, ciorapi albi-pantofi albi te duc cu gândul la spital, iar asocierea ciorapi albi-pantofi în culori vii, este de foarte prost gust.
Acelaşi lucru despre culorile pastel, foarte frumoase când le privim, aparent perfecte lângă pantofi în culori intense, dar în realitate destul de dificil de purtat (ciorapi roz deschis-pantof roşu rubiniu). Mai sigură este în acest caz folosirea unui ciorap „culoarea piciorului”: un neutru fără personalitate, dar lipsit de contradicţii.
Şi iată am ajuns în sfârşit la negru, ciorapii unanim îndrăgiţi pentru doză de rafinament pe care o creează instantaneu şi efectul de subţiere. Modă anilor 80 a fost cea care a adus puternic la rampă ciorapul negru, însă fără aură „de seara” sau „de bătrână doamna” pe care a avut-o în alte perioade.
Astăzi poate fi purtat de la primele ore ale dimineţii şi nu doar cu pantofi negri, ci şi cu pantofi în culoarea tutunului sau a bronzului. Dacă i-aţi ales pentru seară, atunci uitaţi de economie şi cumpăraţi o pereche de foarte bună calitate din mătase. Dacă aţi optat pentru o pereche de pantofi cu design îndrăzneţ, cu efect de bijuterie, atunci ciorapul negru este cel care va aduce imediat o discretă liniştire a ansamblului.
Chiar şi cu eternul escarpen negru cu toc-cui, efectul va fi întotdeauna irezistibil
De evitat în mod absolut, catastrofalele greşeli de stil care va pot acoperi de ridicol: şosetele scurte, cu dantelă pe glezna, purtate indiferent cu ce fel de pantof.
Chiar dacă sunteţi foarte tinere, această combinaţie nu va da decât aerul nedorit de „Lolita”, aşa că aceste şosete lăsaţi-le doar fetiţelor aflate la vârstă inocenţei, care le poartă cu pantofi de lac negri.
Ciorapi cu port-jartier, cu bandă adeziva sau dresul?
Deşi cei mai puţin comozi, cei cu port-jartier nu sunt numai simpli ciorapi ci sunt un adevărat mod de viaţă. Femeia care reuşeşte să-i poarte în toate momentele zilei este o femeie sigură pe ea, care apreciază lucrurile frumoase şi îşi acordă timp suficient să se bucure de plăcerile vieţii.
Dresurile – cerute de minijupă anilor 60 – pe de o parte sunt practice şi comode, pe de altă parte sunt ne-eleganţă transformată în realitate. Niciuna dintre noi nu poate renunţă la ele, aşa cum niciuna dintre noi nu se poate simţi sexy îmbrăcată cu aşa nişte ciorapi în momentele ei de intimidate. Un avantaj? Dresurile cu mult elastan, cu efect modelator de „abdomen plat” sau „push-up” pentru fese.
Ciorapii cu bandă adeziva sunt la graniţă dintre cele două realităţi. În ei regăsim practicitatea dresului şi frumuseţea ciorapilor, ne simţim sigure pe noi şi în acelaşi timp senzuale şi feminine. Sfatul meu este să îi alegeţi cu atenţie şi să fie de calitate. Pentru a stă în poziţia corectă, nu trebuie să strângă tare coapsă şi să facă efectul de „clepsidra” atât de inestetic şi vulgar.
Luciul trebuie să fie minim la ciorapii de zi, pentru un efect cât mai natural. Dacă optaţi pentru dresuri, alegeţi-le cu betelia adecvată cu a hainelor. La produsele vestimentare cu talie joasă, o pereche de ciorapi cu talie înaltă rulaţi pe interior, creează o linie orizontală vizibilă pe sub haine şi, în ansamblu, un efect inestetic.
La sandale sau escarpeni cu vârful decupat, caută ciorapi fără întăritura la vârf. Deşi după părerea mea, este un look care niciodată nu arată tocmai bine. Sfatul meu, dacă trebuie să purtaţi ciorapi, mai bine alegeţi un pantof cu vârful închis şi veţi avea o ţinută convingătoare şi de actualitate.
Înainte de a ieşi din casă controlaţi-va tocurile pantofilor şi fiţi sigure că aveţi în geantă o pereche de ciorapi de rezervă.