1.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialVrei să fiu bucătarul tău personal?

Vrei să fiu bucătarul tău personal?

Şerban Grigorescu s-a hotărât anul trecut să-şi schimbe radical viaţa: a renunţat la postul de director de vânzări pe ţară al unei mari companii şi s-a făcut bucătar personal. „Cel mai important a fost să fac ce îmi place, când îmi place şi pentru cine îmi place, pentru că viaţa e foarte scurtă”, spune fostul director.

Îmbrăcat cu haina neagră de chef, Şerban ne întâmpină cu un zâmbet şi un cappuccino cu frişcă. „Uleiul trebuie să sfârâie”, explică chef-ul nostru. Vom mânca curry masala, una din reţetele preferate ale lui Şerban. Este bucătar personal de aproape un an, dar găteşte serios de mai bine de zece ani. Ingredientele – puiul, roşiile, coriandrul, ceapa şi spice-urile- sunt gata tocate şi aşezate în grămăjoare pe farfurie. Lângă, două castronele cu sos de roşii şi smântână, un borcănel cu bulion şi pătrunjel pe un tocător.

Chef-ul vorbeşte rar, iar mâinile i se mişcă încontinuu, deasupra tigăii mari. Spice-urile în culori aurii şi roşiatice îşi ridică aroma din tigaie. Mirosul de coriandru se simte o clipă. Peste câteva minute, primim două porţii mari de curry masala: orezul basmati, aromat şi ornat cu o frunză de pătrunjel, iar puiul cu sos dimprejur. Chef-ul ne avertizase că puţini sunt aceia cărora nu le place acest fel de mâncare. Şi, într-adevăr, aşa a fost.

Vis transformat într-o afacere sustenabilă

Şerban şi-a deschis afacerea în urmă cu un an. Spune că este „un business pentru oricine”, din cauza costurilor mici. „Trebuie să ai în minte visuri tangibile.” Pentru a beneficia de serviciile lui Şerban trebuie să intri pe site-ul de internet al acestuia. Apoi, bucătarul personal vine la tine acasă, îţi face cumpărăturile, îţi găteşte ceea ce îţi doreşti şi ai intimitatea propriei case, pe care n-ai putea-o avea într-un restaurant, după cum explică Şerban Grigorescu. Totul începe cu un telefon, apoi o consultaţie gratuită faţă în faţă, în care chef-ul află care sunt gusturile şi aşteptările clientului. Costul unei astfel de mese, pentru două persoane, este între 200 şi 400 lei, în care intră atât materia primă, cât şi serviciile lui. „Mă bucur foarte tare că am reuşit, după 21 de ani, să-mi îndeplinesc un vis, care îmi poate susţine nevoile materiale.”

Şerban are, în medie, între trei şi cinci clienţi pe săptămână. Chef-ul pregăteşte şi meniuri pentru petreceri, oferă cursuri de gastronomie la cerere şi este şi bucătar de vacanţă: merge împreună cu clienţii în vacanţe prin ţară sau în străinătate. El spune că numai o treime din clienţii lui au venituri peste medie, iar jumătate dintre aceştia sunt în poziţii de conducere în diferite companii.

Clienţii lui trebuie să aibă aşteptări mari de la el şi trebuie să fie dispuşi să încerce lucruri noi. „Am dorinţa ca ei să fi umblat prin lume, să fi încercat diverse lucruri în viaţă şi să fie îndrăgostiţi de mâncare.” Şerban spune că nu îşi doreşte un contract de exclusivitate cu cineva, pentru că preferă să-şi păstreze libertatea. „Cel mai frumos lucru pentru mine e că întâlnesc o mulţime de oameni, care au ceva de spus, de la care ai ce învăţa şi asta e fantastic pentru mine. Nu te plictiseşti niciodată. Nu e ca la un job, unde începi la ora x şi termini la ora y şi faci, mai mult sau mai puţin, acelaşi lucru, zi de zi.”

„Gătitul e ca un montaigne rousse”

Şerban este un om charismatic, jovial. Are o voce gravă şi profundă. Când vorbeşte despre gastronomie, mina serioasă dispare, iar figura i se relaxează într-un zâmbet. Ca să fii un bun bucătar, trebuie să fi încercat zeci de bucătării, zeci de gusturi, zeci de tipuri de mâncare din bucătăriile internaţionale, explică chef-ul. „Ar trebui să ai o deschidere spre tot ce înseamnă cultura, pentru că mâncarea reprezintă cultura fiecărei ţări. „

În gastronomie, Şerban spune că nu există limite. Inspirat de Ferran Adria, unul din cei mai mari bucătari din lume, el crede că „bucătăria este ceva care nu se termină niciodată. Este ca un roller coaster, un montaigne rousse, ceva care-ţi dă tot felul de emoţii, pentru că, de fiecare dată când găteşti, atunci când îţi place ceea ce faci şi o faci cu toată inima, descoperi lucruri noi pe care le poţi adăuga, pentru ca mâncarea ta să fie cea mai bună.”

A început să gătească serios prin 1997-1998. „N-o făceam decât pentru prieteni şi organizam tot felul de petreceri, să văd fiecăruia ce îi place să mănânce, de ce îi place, am fost într-o perioadă de tatonare, de învăţare a gusturilor pe care le au românii”, povesteşte Şerban despre punctul de plecare al afacerii lui. Găteşte şi acasă, când are timp. Îi plac bucătăria asiatică, thailandeză şi indiană, dar şi cea marocană sau spaniolă. „Le găsesc mult mai parfumate, gusturile pe care le întâlneşti sunt cu totul altele faţă de ce suntem noi obişnuiţi să mâncăm”, spune Şerban.

De la director de vânzări la bucătar

Şerban Grigorescu a ajuns în Anglia la începutul anilor ’90, pentru că îşi dorea să călătorească. Acolo l-a întâlnit pe cel care avea să-l introducă în domeniul de „hospitality”: un miliardar irlandez, care avea o reţea hotelieră. „Am început să învăţ foarte atent şi să înmagazinez tot ce se întâmpla în acest business: banqueting, nunţi şi bucătărie, restaurante. Uşor-uşor, m-am îndrăgostit şi mi-am propus ca, odată, în viaţă, când voi avea liniştea materială şi voi putea supravieţui, să mă pot ocupa de ceea ce îmi place – să fac mâncare.”

Şi-a construit o carieră în Anglia şi a fost fericit cu stilul de viaţă: avea „o casă frumoasă, lângă Hyde Park” şi trăia ca un englez. Apoi, priorităţile s-au schimbat. În 2010, şi-a dat demisia din postul de director de vânzări pe ţară al unei companii mari şi şi-a pus pe picioare afacerea Bucătar Personal. „Acum, când fac ceea ce fac, starea mea e din ce în ce mai bună. Sunt mai liniştit. Şi sper să rămân aşa multă vreme. Ca ocupaţie primară, gătitul mă mulţumeşte cel mai tare. Îmi oferă libertate şi suficienţi bani cât să trăiesc decent.”

„The quality time”, cum spun americanii

Şerban e înalt, uşor grizonat, cu fire blonde prin barbă şi prin sprân¬cene, cu ochi albaştri, care se luminează de câte ori vorbeşte despre fiul lui, Albert. Este căsătorit de 14 ani cu Marylou şi au un băiat de 13 ani. „Suntem, cred eu, o familie fericită. Avem o viaţă plăcută. Soţia mea m-a ajutat moral întotdeauna, chiar dacă am avut sincope financiare, din când în când. A crezut în mine şi m-a văzut fericit, aşa cum n-am fost cât am lucrat pentru companii”, povesteşte Şerban. Îi place să-şi petreacă timpul liber împreună cu soţia şi cu fiul lui. „Liniştea din familie e cea mai importante şi reprezintă adevăratele moment de fericire.” Şerban spune că este „un spirit liber”. „Suntem oameni şi nu suntem perfecţi, dar, dacă am primit o viaţă de trăit, încerc s-o fac cât mai plăcută, cât mai veselă şi să cunosc cât mai mult. Viaţa e o mare aventură, pe care merită să o trăieşti”, spune Şerban, privind undeva, departe, trăgând din ţigară, cu zâmbetul în colţul gurii.

Şerban Grigorescu

Data naşterii: 29 noiembrie 1968
Ultimul job: Director de vânzări pe ţară, Carmens Spa
Primul job: Coordonator de vânzări, A.G. Cresdall Ltd. London, Marea Britanie
Afaceri proprii: 2009-2011, take away-ul Food Elements, Corbeanca, pe care l-a închis. Site-ul de bucătar personal
Hobby-uri: tenisul, fotografia, stand-up comedy şi research-ul.

Cele mai citite

Ilie Bolojan anunță reforma lumii politice: PNL va reduce numărul de parlamentari la 300

Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat, marţi, că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Pierdere importantă pentru Universitatea Craiova înaintea derby-ului cu CFR Cluj

Universitatea Craiova va trebui să înfrunte liderul CFR Cluj fără Alexandru Mitriță, vedeta echipei fiind suspendată pentru cumul de cartonașe galbene. Universitatea Craiova se pregătește...
Ultima oră
Pe aceeași temă