Nu ştiu dacă există alt loc în Bucureşti unde mai puteţi asculta Michael Jackson, REM, Phil Collins sau Europe remixaţi pe ritmuri orientale. Nu ştiu dacă „aşa se face la ei” sau e doar o găselniţă a patronilor restaurantului din strada Franceză. Cu siguranţă însă, muzica este unul din primele lucruri pe care îl veţi remarca odată intraţi la restaurantul „Divan”.
De fapt, este al doilea după ţinuta chelnerilor, toţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale turceşti. Adidaşii nu se prea potrivesc cu restul, dar să nu fim cârcotaşi, mai ales că, la finalul unei mese bune, adidaşii sunt ultimul lucru de pe lume de care să vă mai pese…
Afară la cort, pe timp de vară, înăuntru, la masă sau pe canapelele de la etaj, în toate anotimpurile, restaurantul „Divan” vă aşteaptă cu un meniu turcesc variat, pregătit de maestrul bucătar Salih, despre care în prezentarea restaurantului se spune că „visează în fiecare noapte că găteşte”. Ce face el noaptea e treaba lui, dar pot să zic că pe înserat şi nu în vis, ci în realitate, Salih şi ajutoarele lui chiar gătesc bine. Nu degeaba a devenit unul din cele mai cunoscute localuri cu specific turcesc din Bucureşti. Aici are un cuvânt important de spus şi localizarea „în buricul târgului”. Dar, având în vedere că vara trecută restaurantul a deschis, la câţiva metri mai încolo, şi „Divan Express” – un fast food în care nu găseşti ketch-up şi maioneză – la care e tot timpul coadă, lângă un local care e gol tot timpul, se pare că nu numai locaţia e „de vină” pentru succes.
Mi se spusese că e aproape imposibil să mergi la „Divan” fără rezervare. Am încercat fără şi am găsit locuri în restaurant la ceas de seară. Ce-i drept, era într-o zi de luni.
La parter este restaurantul cu mese şi la etaj cafeneaua unde te poţi lăfăi pe canapele, eventual însoţit de o narghilea. Acum „de-o fi una de-o fi alta/(…)/ bucuroşi le-om duce toate”, mai ales că muzica începe încetul cu încetul chiar să ni pară interesantă după un mizilic (bine, mai multe) şi o primă bere. Din meniul împărţit în nouă categorii „Mezeler” (gustări), „Firin” (specialităţi de pâine), „Ciorbalar” (ciorbe), „Kebaplar (grătar – n-are nici o legătură cu kebap-ul sau shaorma de pe stradă), „Sulu nemekler” (mâncare gătită), „Balik ve beniz urunleri” (peşte şi fructe de mare), „Garnitur”, „Salatar” şi „Tatilar” (deserturi) am ales Hummus-ul (10 lei), Handari (cremă groasă de iaurt cu mentă – 16 lei) şi Patlican Soslu (vinete cu ardei şi usturoi -14 lei). Foarte bune împreună cu lipia caldă, venită o dată cu ele.
Acum, ce să fac eu dacă prietenii mei care fuseseră de nu ştiu câte ori în Turcia mi-au zis că pe Bosfor se fac nişte chiftele extraordinare? Am renunţat la zecile de mâncăruri care sunau interesant (doar câteva exemple: „Benti Kebap” – vită şi oaie cu usturoi înfăşurat/38 lei; „Fistikli kebap” – vită şi oaie cu fistic/46 lei; „Sac tava” – miel marinat în Sac tradiţional cu legume/44 lei; „Deniz urunleri guvec” – ghiveci cu fructe de mare/44 lei; „Tavuk Gugus sis” – frigăruie din piept de pui/27 lei) şi mi-am comandat Kofte/29 lei. Au venit cu garnitură şi salată. Şi a fost mult de lucru pentru două persoane. Iar dacă porţia asta aproape am terminat-o (în doi), desertul – cataiful cald cu brânză/ 15 lei – nu l-am dat gata. Şi nu pentru că n-ar fi fost bun! Îmi pare rău că n-am apucat să gust din „Gulac” (desertul otoman cu lapte/15 lei); „Kemal Pasa” (prăjitură turcească cu brânză însiropată/12 lei) sau „Kabak Tatlisi” (specialitate de dovleac cu fistic/16 lei).
Nota – 129 lei, adusă într-un sipet uriaş, n-a fost chiar mare, dacă ţinem cont că un singur fel a fost mai mult decât suficient pentru două persoane. Ce-i drept, o vizită la „Divan” nu e foarte ieftină, dar mereu va fi umflată de preţurile băuturilor. Cea mai ieftină bere, Efes, e 10 lei, limonadele pornesc, şi ele, de la 10 lei. De vinuri nici nu mai vorbim! Probabil că pentru portofel cel mai bine e să serviţi tradiţionalul ceai turcesc. În orice caz, „Divan”-ul de pe strada Franceză merită toată atenţia. Măcar în ziua de salariu…