Jumătate dintre români consideră că violenţa fizică în familie este ceva normal. Aşa se explică faptul că numărul total al infracţiunilor intrafamiliale a crescut, anul trecut, cu 26 % faţă de 2009, în timp ce numărul loviturilor cauzatoare de moarte s-a dublat, potrivit unui studiu al IGPR, citat de NewsIn.
Doar o treime din victimele agresiunii domestice au curajul şi posibilitatea să se adreseze autorităţilor, în mare parte din cauza factorilor economici care îi leagă financiar de agresor, mai arată cercetarea efectuată de Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Femeile abuzate, spun specialiştii, nu au la cine să apeleze şi nici unde să se ducă după ce cad victime ale violenţei domestice. În aceste condiţii, mii de femei din România trăiesc sub teroare, la fel şi zeci de mii de copii, victime directe sau colaterale ale violenţei domestice.
„Dacă 50% dintre români consideră că a-şi lovi partenerul de viaţă este ceva normal, cred că, în realitate, cazurile de abuz sunt de 10 ori mai numeroase decât arată studiile”, a declarat psihologul Silviu Ioniţă.
Violenţa domestică, mai spun specialiştii, lasă urme de neşters, nu numai la nivel fizic, ci şi afectiv, intervind blocaje emoţionale.
„Violenţa, de cele mai multe ori, se manifestă sub forma unei triade agresor-victima-agresor, ceea ce înseamnă că aproximativ 80% dintre persoanele care au fost, într-un fel sau altul, agresate în copilărie devin, la rândul lor, agresori”, a mai spus Ioniţă, care se ocupă de consilierea a numeroase victime ale unui mediu abuziv.
Abuzurile domestice, definite ca acţiuni fizice sau verbale ce provoacă o suferinţă de orice natură, pot produce victime atât în rândul femeilor, cât şi în rândul bărbaţilor. Cei mai afectaţi de violenţa domestică sunt însă copiii, care sunt în pericolul de a reproduce, la rândul lor, astfel de comportamente, în relaţiile cu ceilalţi.
Vătămarea corporală asupra membriilor familiei este pedepsită de Codul Penal cu 1 până la 5 ani de închisoare.
De cele mai multe ori, victimele agresiunii domestice renunţă la acuzaţii din cauza procesului anevoios şi a consecinţelor pe care o astfel de acţiune le poate avea în cadrul familiei.
În 2008, a fost înaintat un proiect de lege care prevedea o completare a Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în vederea întroducerii ordinului de restricţie, prin care i se interzice agresorului orice formă de contact cu partea vătămată. Proiectul nu a fost însă adoptat până astăzi.
În România, victimele abuzului intrafamilial se pot adresa centrelor de consiliere gratuită. În prezent există doar cinci astfel de centre, în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Suceava şi Târgu Mureş, unde se oferă consiliere psihologică şi juridică persoanelor care trăiesc într-un mediu abuziv.