Președinta Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, Gabriela Coman, a declarat că doar 20% dintre copiii aflați în sistemul de plasament declarați adoptabili sunt sănătoși și au sub cinci ani, relatează Mediafax.
"Avem adoptabili, în acest moment, 3.152 de copii. E greu de spus dacă sunt mulţi sau puţini, dar e important de ştiut că numai 20 la sută au vârsta sub cinci ani. Vârstele mai mari implică automat şi probleme speciale cu care copiii vin, pentru că ei au stat mai mult în sistemul de protecţie specială. Statul, mai mult în asistenţă maternală sau în centre, le aduce anumite tulburări, anumite încetiniri în evoluţie – emoţionale, cognitive sau de comportament. Deci aceşti copii vin cu probleme diverse şi cu un cumul de probleme pe care părinţii care doresc să adopte ar trebui să le ştie. În momentul de faţă, părintele este informat, însă informaţia care i se transmite este mai degrabă de natură de a-i induce lui răspunsuri referitoare la ce şi-ar dori el. Cred că ar trebui schimbată puţin această procedură şi cred că ar trebui informaţi părinţii despre situaţia acestor copii", a explicat Gabriela Coman.
Citește și: Peste 3.100 de copii, declaraţi adoptabili, în primele șase luni ale anului
Ea a mai precizat că, în prezent, 1.610 familii sunt atestate să adopte. "Din numărul total al copiilor adoptabili naţional, aflaţi în etapa de potrivire teoretică, 19,7 la sută au vârsta cuprinsă între 0 şi 5 ani, sunt clinic sănătoşi şi nu au întârzieri în dezvoltare, iar 16,1 la sută sunt încadraţi în grad de handicap şi prezintă retard mental. La nivel naţional, 1.610 familii sunt atestate să adopte. Dintre acestea, 1.475 sunt atestate să adopte un copil, 133 au atestat pentru doi copii, iar două familii pot adopta câte trei copii", a mai spus preşedintele ANPDCA.
Gabriela Coman a precizat, la acelaşi eveniment, că din cei 3.152 de copii adoptabili, 335 sunt încredinţaţi în vederea adopţiei, 300 sunt în potrivire practică, iar 2.517 sunt în potrivire teoretică.
"Din numărul total de copii aflaţi în potrivire teoretică, 738 au între unu şi cinci ani, 1.063 au între şase şi 10 ani şi 716 între 11 şi 17 ani", a spus preşedintele ANPDCA.
Coman a mai precizat că, până în prezent, au fost pronunţate 17 adopţii internaţionale şi mai există încă 31 de solicitări venite din familii mixte, adică unul din părinţi este cetăţean străin, iar celălalt, român.
Familiile şi persoanele atestate pentru adopţia internaţională sunt din Canada (şapte), Franţa şi Spania (câte cinci), Italia şi Germania (câte patru), SUA (trei), Suedia (două) şi Olanda (una).
"Din cei 520 de copii adoptabili internaţional, 36 au între unu şi cinci ani, 264 au între şase şi zece ani şi 256 între 11 şi 17 ani", a mai spus preşedintele ANPDCA.
Preşedintele Asociaţiei Ador Copiii, Simona Czudar, a precizat că discuţiile privind adopţia ar trebui să pornească întotdeauna de la interesul copiilor, subliniind că foarte mulţi dintre ei, deşi au şanse reale să fie adoptaţi, sunt refuzaţi din cauza etniei.
Săptămâna aceasta, are loc a douaediție a Conferinței Naționale pentru Adopție, în care specialiștii propun soluții pentru creșterea numărului adopțiilor și îmbunătățirea sistemului de adopție.