2.1 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialCum a supravieţuit un bebeluş născut sub limita de săptămâni a avortului

Cum a supravieţuit un bebeluş născut sub limita de săptămâni a avortului

Era atât de mic, încât încăpea în palma mamei sale. Născut la 23 de săptămâni şi cântărind doar 652 de grame, Charlie Allen a fost considerat cel mai prematur geamăn în momentul naşterii sale, potrivit dailymail.co.uk.

Doctorii i-au dat o şansă de supravieţuire de doar 7%, dar Charlie a întrecut orice aşteptări şi a devenit un băieţel de cinci ani sănătos şi fericit. Mama lui, Emma, a spus că era o dovadă vie a faptului că limita pentru avort ar trebui redusă.

„Când s-a născut era atât de mic încât îl putea ţine în mână, verigheta mea i-ar fi încăput pe braţ şi nu aveam voie să îl ating sau să îl mângâi pentru că pielea lui era atât de subţire încât l-aş fi putut răni,” a spus aceasta. „Nu putea respira singur şi a fost conectat imediat la un ventilator. A fost cumplit.”

Doctorii au fost uimiţi când Emma, pentru prima dată mamă, a dat naştere unor gemeni la doar 23 de săptămâni. Fratele lui Charlie, Jack, care era chiar mai mic (doar 567 de grame), a murit la 11 zile de la naştere, după ce a contractat o infecţie. Doctorii se temeau că aceeaşi soartă îl aşteaptă şi pe Charlie şi, la un moment dat, i-au dat doar 12 ore de trăit.

Faptul că Charlie a supravieţuit în ciuda aşteptărilor medicilor a încurajat-o pe Emma să stârnească o dezbatere pe tema limitei de avort şi a cerut ca limita actuală de 24 de săptămâni să fie coborâtă. „Cum poţi să spui că la 24 de săptămâni nu sunt o viaţă? Sunt bebeluşi – Charlie este dovada vie a acestui lucru. Limita de avort ar trebui coborâtă,” a declarat ea.

Doar 9% dintre bebeluşii născuţi la 23 de săptămâni părăsesc spitalul în viaţă. Rămâne la alegerea spitalelor să decidă dacă urmează sfaturile Serviciului Naţional de Sănătate din Marea Britanie privind resuscitarea bebeluşilor mai mici de 24 de săptămâni.

Emma a ales să îşi resusciteze gemenii atunci când i s-a prezentat opţiunea, la spital. „Din fericire pentru noi,” a afirmat ea „nu era o politică strictă în această privinţă la spitalul unde am născut. Mă înfurie până la lacrimi când îi aud pe oameni spunând că bebeluşii de 23 de săptămâni nu ar trebui resuscitaţi.”

Singurele dovezi ale venirii traumatice pe lume a lui Charlie sunt faptul că suferă de miopie şi este mai mic decât cei de vârsta lui, cântărind doar 13 kilograme. Mama lui a pus bazele unor fonduri în numele fiilor ei, pentru a strânge bani pentru copiii născuţi prematur.

Cele mai citite

Taxa pe stâlp reintrodusă de Guvern: Impact economic și costuri pentru consumatori

Reintroducerea taxei pe stâlp este estimată să aducă la bugetul de stat între 2 și 3 miliarde de lei anual Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe...

Circulație restricționată, din nou, pe podul Giurgiu-Ruse: Reparațiile capitale încep din 8 ianuarie

Lucrările vor fi desfășurate pe partea bulgară a podului, pe durata zilei, și vor implica circulație alternativă pe o singură bandă Ministerul român al Afacerilor...

Creștere alarmantă a datoriilor neplătite pe cardurile de credit în SUA: Cel mai mare nivel din 2008

La finalul anului 2024, datoriile neachitate de pe cardurile de credit ale americanilor au atins un nivel alarmant, cel mai ridicat din 2008, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă