Un buchet de flori: 30 de lei, o cutie de bomboane: 15 lei, dar cât te costă dragostea dacă vrei să faci ceva cu adevărat special de Ziua Îndrăgostiţilor pentru a-ţi impresiona jumătatea?
Petrecere cu iubire şi mâncare – 158 de lei pentru două persoane
Se spune că dragostea trece prin stomac, aşa că jumătatea ta va fi cu siguranţă impresionată dacă de Ziua Îndragostiţilor o vei invita în oraş ca să îi găteşti. Sărbătoreşte Valentine’s Day la petrecerea Delice Cook & Fun, unde vă veţi distra gătind alături de celebrul bucătar Cezar Munteanu de la Euforia TV.
Meniul este cu totul special: salata îndrăgostiţilor (de panseluţe), lalele din piept de pui şi supă de căpşuni cu portocale şi trandafiri. „Experienţa în bucătărie nu e necesară pentru a pregăti aceste reţete delicioase, însă distracţia e garantată” spun organizatorii.
Intră pe www.petreceriledelice.ro şi înscrie-te alături de persoana iubită şi veţi beneficia de o reducere de 20%. Astfel, pentru o cină romantică pregătită chiar de voi la restaurantul Best Chef Cafe din incinta World Trade Plaza veţi plăti 158 de lei în loc de 198 de lei pentru 2 persoane.
Renunţă la clişee – 80 de lei pentru o lecţie de echitaţie în doi
Anul acesta, poţi să îţi surprinzi persoana iubită cu un cadou inedit de Ziua Îndrăgostiţilor: lecţii de echitaţie la clubul Equestria. În perioada 14-18 februarie, Equestria oferă reduceri la orele de echitaţie: la o lecţie de 45 de minute primeşti gratuit o lecţie de 30 de minute. Preţul unei lecţii este de 80 de lei.
Lecţiile de călărie sunt organizate pentru toate nivelurile, individuale sau în grup, cu un program foarte flexibil. De asemenea, clubul oferă antrenamente şi în timpul nopţii. După lecţia de echitaţie, poţi lua masa sau savura o cafea bună împreună cu persoana iubită în restaurantul clubului.
„De Valentine’s Day am vrut să lansăm o invitaţie celor care vor sa iasă din tipare şi să ofere ceva special persoanei iubite. Echitatia este un sport superb ce poate fi învăţat şi iubit de oricine şi dorim să insuflăm oamenilor dragostea pentru cai şi pentru călărie”, spune Ozana Moraru, proprietar Club Equestria.
O zi de răsfăţ – de la 240 de lei
„O zi de răsfăţ şi relaxare la un salon de înfrumuseţare este de multe ori pentru o femeie un cadou mai inspirat decât orice altceva”, spune Claudia Livădaru, managerul salonului La Biblioteque. Pentru bărbaţii care vor să le facă fericite pe soţiile sau prietenele lor cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, salonul La Biblioteque a creat cardurile cadou.
Cardul Le Levant este cadoul perfect pentru femeile care vor să se simtă frumoase tot timpul. Timp de patru ore specialiştii La Biblioteque te ajută să îţi împrospătezi look-ul. Cardul include următoarele servicii: epilat scurt, brate şi axial, pensat, manichiura şi pedichiura, hair-styling (ritual Kérastase, coafat). La prânz vei savura o gustare sănătoasă pregatită de restaurantul Omnivore’s Dilemma alături o băutură răcoritoare, ceai sau cafea. Cardul Le Levant costă 240 de lei.
Există mai multe tipuri de carduri cu preţuri între 185 şi 680 de lei, aşa că bărbaţii pot alege între diferite pachete de înfrumuseţare pentru a le face fericite pe doamnele din viaţa lor. Dar nu numai. Cardul Le Mistral este conceput special pentru bărbaţi. Include o sedinţă de saună (60 min), un masaj de relaxare, manichiura express, hair-styling, dar şi o gustare, băuturi răcoritoare, ceai, cafea. Totul durează 3 ore şi 30 minute. Preţul cardului este 175 de lei.
Desigur, pentru cei care vor să facă un cadou simbolic persoanei iubite, există varianta tradiţională a florilor şi a bomboanelor de ciocolată care nu te costă mai mult de 50 de lei.
Dragoste la 5 stele
Şi hotelurile de 4 şi 5 stele vin cu oferte tentante pentru petrecerea Sfântului Valentin.
De exemplu, o seară romantică petrecută la restaurantul Prime Steaks & Seafood din cadrul hotelului de 5 stele Radisson Blu costă 360 de lei (pentru două persoane). Pachetul conţine un meniu exclusivist (pahar de şampanie Moet & Chandon, foie-gras cu confit de ceapă şi brioşă caldă, bouillabaisse cu fructe de mare şi pâine cu usturoi, red Snapper fillé la tigaie cu sparanghel şi sos de şampanie, muşchi de vită cu sparanghel şi sos de vin şi parfait cu apa de trandafir şi sos de citrice) şi muzică live de pian.
Tot la Radisson Blu o noapte romantică de Sfântul Valentin costă 380 de lei (camera dublă), cu mic dejun inclus.
Oferta hotelului Howard Johnson (la restauntatul Avalon) pentru o cină romantică este de 300 de lei/ două persoane, în timp ce un masaj de cuplu costă 150 de lei.
În acceaşi locaţie, un pachet care include o cină romantică şi o noapte fierbinte într-o cameră cu pat king size ajunge la 580 de lei pentru două persoane.
Lanţul hotelier Continental Hotels îşi întâmpina clienţii, în toate cele 7 hoteluri din Bucureşti, Arad, Oradea, Sibiu, Drobeta-Turnu Severin, Suceava şi Tîrgu Mureş, cu evenimente speciale pentru a celebra Ziua Îndrăgostiţilor.
Pornind de la 110 lei/cuplu, îndrăgostiţii pot savura momente croite numai pentru ei. Cină romantică, muzică bună, concursurile antrenante şi premiile surpriză vor condimenta petrecerile. Anul acesta Continental Hotels premiază în mod special cuplurile căsătorite de 20 de ani ce sărbătoresc nuntă de porţelan. În acest context, doamnele pot câştiga un inel de porţelan cu inserţii de aur, pictat manual.
O noapte fierbinte la Hotelul de Gheaţă
Îndrăgostiţii care nu s-au hotărât până acum ce surpriză să facă în acest an persoanei iubite cu prilejul Valentinea’s Day, pot lua în calcul oferta şi Hotelului de Gheaţă de la Balea Lac.
Astfel, pentru a fi convinşi că veţi avea parte de momente cu adevărat memorabile, este suficient să-ţi aduci iubita sau iubitul în minunata „imparatie de gheata” din inima Masivului Făgăraş.
Cu acest prilej, îndrăgostiţii vor putea vizita binecunoscutul Hotel de Gheaţă, vor servi cina în cel mai romantic mod posibil sau vor putea trăi inedita experienţă a unei nopţi petrecute într-una din camerele obiectivului.
De asemenea, cei mai romantici dintre vizitatori îşi pot face calde promisiuni de iubire sau îşi pot reafirma dragostea pentru persoană iubită, în frumoasă Biserică de Gheaţă.
Un pachet pentru două persoane care conţine 1 cocktail + 1 cocktail gratis, cină „la cald” în Cabană Balea Lac, o noapte „la rece” în Hotelul de Gheaţă şi mic dejun costă 300 de lei.