O amenajare şi decorare interesantă a interiorului se poate face combinând mobilierul cu câteva obiecte vechi, folosite ca accent. Fresh, flori, plante, materiale naturale, nu scumpe, puţin vintage, obiecte handmade, totul fără să epateze, realizează un mix confortabil, care poate produce o adevărată schimbare a locuinţei.
Locuinţa este o adevărată carte de vizită care ne reprezintă personalitatea, motiv pentru care ne place să ne petrecem aici timpul. Suntem obişnuiţi, însă, să o amenajăm folosind idei „bătătorite”, foarte rar ieşind din tipicul celor clasice (apreciate de persoanele de vârstă medie sau peste) sau moderne, minimaliste (adoptate de obicei de cei tineri). Şi în casele din Occident se „poartă” mult clasicul tradiţional şi modernismul, dar mai întâlnim şi altă abordare care foloseşte obiecte vechi în combinaţie cu mobilier şi accesorii noi, moderne. Stilul acesta, căci tendinţa este atât de accentuată încât a devenit un stil, poartă mai multe denumiri, cel mai des folosit termen fiind vintage (termen englez utilizat pentru lucruri vechi, folosite, de epocă). Nu trebuie să credeţi însă că „de epocă” înseamnă numaidecât din timpul lui Ludovic al XV-lea (deşi este posibil şi acest lucru, mai ales că atunci se făcea un mobilier de excepţie), ci pot fi şi obiecte din anii ’60, de exemplu.
Nu trebuie să vă închipuiţi că pentru a avea o astfel de ambientare trebuie să vă umpleţi casa cu obiecte vechi şi nefuncţionale ca la muzeu sau că aceste decoruri sunt posibile numai pentru cei cu foarte mulţi bani. Uneori se dovedeşte că, din contră, cei care se bucură de un astfel de decor nu sunt bogaţi, iar doar un singur obiect de acest fel, folosit ca accent, poate fi de ajuns ca să ofere interiorului un aer special, şic, care deseori este dat chiar de patina obiectului respectiv.
Obiectele cu cel mai mare efect, în afara celor de artă, sunt în acest caz cele datând din perioade care, la rândul lor, au avut ceva special, între acestea putându-se enumera cele retro, art deco sau psihedelice.
O sticlă cu o formă interesantă, un covor oriental, o faţă de masă handmade, un scaun colonial din bambus, un mic cufăr de voyage sau chiar alăturate obiecte de lifestyle, ca o pălărie de damă, o geantă de doctor etc. pot oferi acel aer aparte amintit. Oricum, acest fel de amenajare este deseori asociată cu termenul „şic” şi, de aceea, mai putem întâlni (deşi nu este absolut acelaşi lucru) denumiri ca shabby chic sau retro chic, iar dacă în decor se întâlnesc, alături de obiecte moderne, lucruri vintage provenind din diverse epoci, atunci se spune că s-a folosit un stil eclectic, amestecat. De remarcat că aceste interioare, fără a fi exclusiviste, sunt mai intelectuale, dar în acelaşi timp calde – sunt locurile ideale unde se poate lectura, cerceta sau asculta muzică. La fel de bine pot fi foarte tinereşti, în cazul shabby chic, de exemplu.
Acest stil nu se opreşte nicidecum numai la anumite funcţiuni din interior sau numai la interior. De altfel, dacă s-a abordat un anumit stil, este bine să se păstreze o unitate la nivelul întregii case. Baia, bucătăria, ho¬lul, biroul, dar şi terasa şi gră¬dina pot fi la fel de potrivite pentru accentele vintage.
1. Nu am avut nevoie de designer pentru ambientarea vintage
„Am lucrat într-un muzeu de artă şi am vrut sa-mi valorific din plin backgroundul cultural. Din acest punct de vedere, Australia oferă multe posibilităţi diferite atât ca stil, cât şi ca istorie, dar cred că în fiecare ţară sau zonă se pot găsi astfel de elemente, important este să le identifici. La noi, majoritatea populaţiei este de origine britanică, astfel încât locuinţele sunt pline de piese de mobilier clasice, dar şi de mobilier de inspiraţie tailandeză sau indoneziană. Eu am folosit mobilă vintage din lemn de bambus şi teck în care mă simt foarte comod care se foloseşte cu vitrina englezească. În dining, se remarcă mobilierul din metal negru de inspiraţie spaniolă şi un frumos covor oriental. Operele de artă aborigene întregesc tabloul eclectic.”, Margie West (Australia). Deoarece stăpâna casei şi-a dorit ca în bucătărie să existe o zonă de luat masa pentru ea şi fetiţa ei, Alina Alecu a trebuit să fie inventivă. Măsuţa în formă de trapez, cu baza rotunjită, construită după forma peretelui, este extrem de practică.
2. Recondiţionează, recondiţionează!
Stilul vintage presupune utilizarea unor lucruri vechi, mai ales dacă au valoare. Sfatul nostru este să te gândeşti de două ori înainte de a schimba parchetul sau mobilierul din lemn masiv de care dispui. Acestea pot fi recondiţionate pentru a căpăta o faţă nouă şi atractivă, nu neapărat cu costuri mari. De exemplu, poţi vopsi şi singur o măsuţă sau o comodă din lemn într-o culoare originală. Pe de altă parte, firmele de mobilier pun la dispoziţie o gamă variată de colecţii inspirate din stiluri clasice, nefiind greu să conturaţi un ambient vintage cu mobilă nouă şi funcţională, integrând în decor şi un element autentic – un fotoliu stil, o veioză, o vază etc.
Idei şi amenajare: Oana şi Lucian Maluţan (Tetraktys Design).
3. Idei vintage
Obiectele noi (telefon, lam¬pă), al căror design este inspirat din moda de altădată, vor conferi decorului o notă vintage, chiar dacă nu sunt autentice. Tapetul poate contribui şi el la nota retro a decorului, prin pattern-ul ales şi prin modul în care este repartizat. Un element modern, cum sunt perdelele franjurate, poate deveni un accesoriu de efect, accentuând aerul retro al decorului. Electrocasnicele sunt printre cele mai scumpe accesorii din locuinţă. Dacă cele vechi sunt funcţionale şi au nevoie doar de un face-lift se pot acoperi cu autocolant cu un model în funcţie de decorul camerei. Acelaşi autocolant se va putea folosi şi la nivelul altor elemente din încăpere, creându-se astfel corespondenţe.
4. Oportunitate: târguri vintage
Târgurile de obiecte vintage pot oferi importante oportunităţi pentru realizarea de decoruri, vânzând acest stil. În plus, aceste târguri au început să devină tradiţionale în mai multe sectoare din Capitală, dar şi în alte oraşe. De exemplu, pe Bulevardul Kiseleff s-au organizat în aer liber pe aproape toată perioada verii şi începutul toamnei, astfel de evenimente. Desigur, mai sunt şi magazinele de antichităţi, dar acestea sunt mai scumpe. Ce se poate găsi la astfel de târguri? În primul rând, piese de mobilier sau mic mobilier de living sau dining vechi, recondiţionate. Alături de acestea accesorii ca: oglinzi cu rame deosebite, cufere, covoare orientale de obicei lucrate manual, lustre, sobe, godine, clanţe, telefoane, aparate de radio, mânere, baterii de baie sau bucătărie etc.,obiectele de sticlă şi porţelan pentru masă sau ca decoraţiuni pentru vitrine (statuete, bibelouri), feţe de masă lucrate manual, obiecte rustice, obiecte de colecţie, dar care pot fi şi expuse, ca monede, săbii, pistoale şi, în sfârşit, tablouri şi opere de artă. Totul este să alegeţi obiectul care vă place şi să-l potriviţi în interior.
Întreabă un specialist
Cum se vede stilul vintage prin prisma designerului?
Interpretările vintage sunt diverse, incluzând obiecte vechi, de valoare, obiecte noi, cu aspect patinat, pecum şi diverse accesorii recondiţionate şi readaptate, care propun un look retro. Stilul vintage nu este deci creat cu ajutorul „vechiturilor”, ci combină uneori elemente al căror design aparţine vremurilor trecute.
De ce „prinde” bine acest stil?
Răspunsurile sunt multiple. Aceste decoruri sunt locurile ideale pentru prezervarea tradiţiilor, cu atât mai important, cu cât acestea reprezintă o moştenire culturală deosebit de importantă şi pe care avem datoria de a o păstra şi transmite. De asemenea, aceste decoruri sunt extrem de potrivite pentru dezvoltarea hobby-urilor: fotografii, filatelie, numismatică, colecţii; acestea fiind numai câteva posibile.
De ce e „bun” acest stil?
Pentru că respectă lucrurile cu adevărat de valoare, precum şi actuala tendinţă ecologică.
Idee: păstrează fotografia veche a (casei) străbunicilor tăi şi nu arunca vechea măsuţă a bunicii pe care ai găsit-o în pod, ci încearcă să o refaci!
Conjunctură: în ultimul timp, au început să se organizeze şi la noi numeroase târguri de obiecte vechi, iar, pe de altă parte, mai există şi Hanul cu Tei de pe Lipscani, şi nu este numai el. Organizarea de mici târguri vintage, cum au fost anul acesta cele de pe Kiseleff, în timpul verii la sfârşit de săptămână, s-au dovedit a fi de succes. Au început şi românii să prindă gustul, iar ocazii vor mai fi, cu siguranţă. S-ar putea să aveţi surpriza de a găsi lucruri foarte frumoase la preţuri surprinzător de mici.
Casa lui Margie West din oraşul Darwin (Australia) este un exemplu de decor eclectic, în care mobilierul şi elementele vintage se împletesc de minune cu opere de artă aborigene.
Un telefon şi o cameră foto vechi se pot combina fericit cu icoane româneşti pe sticlă şi cu mobilier modern (casa lui Walter şi a Ioanei de la Frankfurt).