În medie, un elev petrece în fiecare zi minim 6 ore în incinta școlii. În tot acest timp, el stă într-un mediu zgomotos, fapt ce influențează negativ capacitatea de concentrare și memorare, putând avea impact asupra performanței sale școlare și a rezultatelor obținute.
Numeroase studii despre influenţa zgomotelor asupra procesului educaţional realizate în mai multe ţări europene demonstrează că există numeroase efecte nocive ale zgomotelor. Printre cele mai importante se pot enumera: scăderea capacităţii de concentrare şi memorare, agresivitatea, apariţia stării de nervozitate, scăderea capacităţii de învăţare, plictiseala.
Pe de altă parte, o acustică bună poate avea efecte benefice ca: o comunicare mai eficientă între profesori şi elevi, creşterea capacităţii de concetrare şi memorare, profesori mai relaxaţi la orele de curs, intensificările zgomotelor sunt mai mici sau nu apar deloc.
Ținând cont de numeroasele studii privind influența zgomotelor asupra procesului de educare, realizate în diverse țări europene, Saint-Gobain Rigips a oferit în premieră un plafon acustic Ecophon® unei instituții de învățământ din România.
În baza oportunităților oferite de parteneriatele public-private s-a creat o echipă formată din reprezentanți ai Colegiul Național “Ion Creangă” București ce au pus la dispoziție spațiul de clasă și specialiști ai companiei Saint-Gobain Rigips care au oferit plafonul acustic de ultimă generație marca Ecophon®, tip Master Rigid, produs în uzinele Saint Gobain din Hyllinge, Suedia, pe o suprafaţă de tavan de aproximativ 50 mp.
Plafonul fonoabsorbant Ecophon® a fost montat într-una din sălile de curs ale instituției în luna aprilie a.c., iar până la finalul lunii iunie elevii și profesorii care au participat la cursuri în această clasă au putut experimenta diferența dintre cele două soluții și beneficia de o concentrare superioară în timpul cursurilor.
Măsurătorile acustice realizate de specialiști, mai precis de către o echipă autorizată a institutului ICECON, laborator acreditat RENAR, au arătat o reducere a timpului de reverberație, după montarea plafonului fonoabsorbant Ecophon®, cu peste 60% față de sala netratată acustic, nivelul acestuia coborând de la 1.43 secunde la 0.51 secunde. Practic, acest lucru înseamnă un zgomot de fond redus semnificativ, o claritate a vorbirii mult îmbunătățită și o calitate superioară a comunicării.
Astfel, noul sistem de plafon asigură un ambient sănătos menit să confere elevilor cele mai bune condiții de învățare și constituie un serios ajutor pentru profesori, aceștia nemaiavând probleme majore cauzate de forțarea susținută a corzilor vocale într-un mediu zgomotos.
„Suntem mândri că am putut contribui la confortul copiilor noștri prin montarea plafonului Ecophon® care să îi ajute să-și protejeze aparatul auditiv, să rămână atenți mai mult timp la cursuri și să își însușească cât mai multe cunostințe ăn timpul orelor de școală fără a depune eforturi suplimentare. Sperăm ca prin acest proiect să servim drept inspirație și altor unități de învățământ care doresc să aducă un plus de sănătate și de confort mediului școlar existent și să crească nivelul de performanță al elevilor și al profesorilor. Există țări, precum Danemarca, Finlanda și Suedia unde sunt impuse standarde stricte de acustică în școali, precum și un nivel de 0.6 secunde timp de reverberație pentru sălile de clasă. Credem că și cadrul legislativ din România va evolua în această direcție și încurajăm instituțiile de învățământ și direcțiile tehnice din Ministerul Educației și direcțiile județene de învățământ să facă demersuri urgente în acest sens. Până atunci, mulțumim pentru atitudinea deschisă, pro-activă și pentru buna colaborare avută cu reprezentanții Colegiului Național „Ion Creangă”, a declarat dl Constantin Hariton, directorul general al Saint-Gobain Rigips în cadrul conferinței de presă desfășurate la Colegiul Național Ion Creangă.
Produsele Ecophon® sunt incluse în clasa de absorbție A, având un coeficient de absorbție mai mare de 0,9, materia primă folosită este sticla reciclabilă în proporție de 70%, sunt realizate cu tehnologia 3RD ce presupune un liant pe bază de plante (față de clasicul liant pe bază de petrol), suprafața reflectă foarte bine lumina, ceea ce aduce un plus de luminozitate în încăpere, sistemele sunt ușor de montat, fiind compatibile atât ca sisteme de plafon cât și pe pereți.
“Din categoria produselor Ecophon®, oferim deasemenea soluții specifice pentru domeniul rezidențial, birouri, precum și pentru aplicații speciale, cum sunt sălile de spectacole, în special cele pentru concerte. Deasemenea, datorită faptului că, așa cum arată studiile, petrecem tot mai mult timp în interior (aproape 90%), pregătim lansarea unei plăci speciale destinate în primul rând domeniului rezidențial, dar nu numai, care să asigure un climat mai bun la interior, și anume, care să îmbunătățească aerul pe care îl respirăm. Practic, este vorba de o placă ce are capacitatea de a absorbi noxele degajate la interior, de lacuri, vopsele, etc, de exemplu, formaldehidele, ceea ce va aduce un plus de confort în locuințe”, a adăugat dl Constantin Hariton.