Zitec a inaugurat recent noul spațiu de birouri contractat în clădirea Phoenix Tower din București. Amenajarea noului etaj îmbină elementele nautice cu cele sci-fi, concurând la capitolul creativitate cu birourile nonconformiste ale giganților mondiali din domeniul tehnologiei.
Echipa Zitec se poate bucura în continuare de atmosfera din Star Trek, design-ul noului spațiu urmărind această temă, și în plus își poate cultiva spiritul de aventură cu ajutorul elementelor nautice ce îndeamnă către explorarea de noi orizonturi. Spațiul de lucru a fost amenajat în linie cu valorile echipei: creativitate, comunicare, dar și distracție, astfel încât membrii echipei să fie mai relaxați și orientați către rezultate.
„Extinderea spațiului cu încă un etaj în Phoenix Tower a venit ca o urmare firească a creșterii echipei. Amenajarea nonconformistă a spațiului este rodul imaginației colegilor noștri, rezultatul fiind o atmosferă de lucru inedită în peisajul companiilor de IT din România”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și Fondator Zitec.
Astfel, oaspeții sunt întâmpinați la recepția noului etaj de șirul lui Fibonacci, o secvență de numere aflate în corelație, în timp ce birourile propriu-zise sunt organizate în funcție de departament sau de tehnologiile utilizate de membrii echipei, fiecare având libertatea de a-și alege spațiul de lucru după preferințe.
Cei care doresc să se alăture echipei Zitec vor participa la interviuri într-una din cabinele yacht-ului de peste 25 metri amplasat în apropiere de zona de recreere. Membrii echipei pot participa la sedințele pentru proiecte în noua sală pentru întâlniri, Port Royal, sau în cea decorată cu imagini realizate de NASA în spațiu, precum cea a nebuloasei Heart and Soul, și în sala inspirată din revista de benzi desenate Harap Alb continuă.
Pentru a se deconecta și a obține o nouă perspectivă asupra proiectelor, membrii echipei se pot relaxa pe canapele, în hamace, balansoare sau la taverna din zona de recreere, un spațiu deschis, cu pereți de sticlă ce asigură lumină naturală din plin, pentru un plus de confort. De asemenea, aceștia își pot demonstra spiritul competitiv jucând mini-golf, pinball, fussball sau ping-pong sau se pot elibera de stres în scaunele de masaj.
„În plus, extinderea spațiului a fost necesară și datorită înființării, la finalul anului trecut, a două noi departamente – Business Development, respectiv Hardware Solutions. Acesta din urmă se va ocupa de realizarea proiectelor ce țin de noile tehnologii și concepte, pornind de la locuințele inteligente, până la automatizarea diverselor activități și chiar crearea de „wearables” – tehnologii incorporate în haine și accesorii”, a mai precizat Alexandru Lăpușan.