Instalaţiile sanitare reunesc generic, sub un singur „acoperiş”, toate conductele şi circuitele de apă (rece şi caldă), încălzire şi canalizare dintr-o locuinţă, asigurându-i o bună funcţionalitate, în concordanţă cu nevoile unei familii moderne. Proiectarea şi alegerea componentelor unei instalaţii sanitare potrivite se pot dovedi o provocare foarte mare pentru un neavizat, motiv pentru care este indicat să vă documentaţi temeinic pe această temă sau să cereţi sprijinul unui specialist pentru schiţarea şi mai cu seamă pentru execuţia ei.
Pe lângă proiectarea şi dimensionarea sistemului de instalaţii sanitare, este foarte importantă alegerea ţevilor potrivite pentru fiecare circuit: de apă caldă, apă rece, căldură şi canalizare, în funcţie de specificaţiile tehnice ale acestora şi de buget.
Ţevile din plumb şi din azbociment nu se mai folosesc în cazul construcţiilor rezidenţiale moderne, ele fiind interzise de normele Uniunii Europene, din cauza faptului că sunt considerate nocive pentru sănătate. Ţevile din plumb sunt utilizate, în prezent, doar pentru evacuarea apelor uzate radioactive, corozive sau contaminate din uzine sau laboratoare.
Ţevile din azbociment, realizate dintr-un amestec de ciment, fibre de azbest şi apă, se mai întâlnesc doar la reţelele vechi de aducţiune de apă şi la cele de canalizare construite în urmă cu mai bine de 15 ani şi nemodernizate. Fibrele de azbest au o influenţă negativă asupra sănătăţii, pericolul fiind mortal dacă sunt inspirate în plămâni.
Componente moderne ale sistemelor sanitare din domeniul rezidenţial:
Ţevile din plastic sunt printre cele mai populare datorită preţului foarte accesibil. În schimb, au o durată de viaţă şi o rezistenţă mai scăzute în comparaţie cu alte tipuri de ţevi moderne. La capitolul avantaje, amintim: costul iniţial redus, greutatea mică, flexibilitatea ridicată, rezistenţa crescută la coroziune. În ceea ce priveşte dezavantajele, ţevile din plastic au o rezistenţă redusă la foc şi la solvenţi, nu suportă presiunile mari la temperaturi înalte, nu fac faţă şocurilor mecanice, permit apariţia fisurilor şi scurgerilor în timp. Au o durată de viaţă de 50 de ani, care scade semnificativ, sub 25 de ani, în cazul în care sunt supuse regulat la temperaturi foarte mari (de exemplu, cele folosite pentru sistemul de încălzire).
Ţevile multistrat (pexal) sunt unele dintre cele mai moderne componente ale sistemelor sanitare rezidenţiale, reuşind să combine avantajele ţevilor din plastic cu cele ale ţevilor metalice. Au trei straturi: unul interior, din plastic, unul intermediar, din metal, care are rolul de a asigura rigiditate împotriva suprapresiunilor şi dilatărilor termice, şi unul exterior, din plastic, cu rol de protecţie. Pexalul este un sistem inovator, recomandat atât pentru realizarea reţelelor interne de distribuţie a apei calde şi reci, cât şi a circuitelor de încălzire, circuitelor de aer condiţionat şi a încălzirii prin pardoseală. Prezintă o rezistenţă mare la coroziune şi agenţi chimici, un coeficient de dilatare lineară redus şi o conductivitate termică a ţevii multistrat de 900 de ori mai mică în comparaţie cu cea a ţevii de cupru, ceea ce se traduce prin pierderi mai mici de energie, şi o igienă la standarde înalte.
Ţevile PPR (polipropilenă) se folosesc pentru instalaţiile de furnizare a apei calde şi reci, igienico-sanitare. PPR-ul este un material sintetic din care sunt fabricate ţevile şi fitingurile aferente, rezistă până la o temperatură de 135 de grade Celsius şi are o durată de viaţă de 50 de ani. Aceste ţevi au pierderi mici de presiune, datorită flexibilităţii şi lubrifierii materialului, ceea ce înseamnă că nu permit acumularea depunerilor. Sunt absolut inofensive în ceea ce priveşte toxicitatea, conform normelor de transport al apei potabile, reduc la minimum posibilitatea de condensare (efect specific instalaţiilor metalice) şi rezistă la îngheţ.
Conductele din cupru se numără printre cele mai vechi componente ale sistemelor sanitare, fiind folosite încă din Antichitate, mai întâi de către egipteni, iar apoi de către romani. Chiar şi acum, în epoca modernă, au o mulţime de avantaje. Iată câteva dintre ele: aspectul spectaculos, uşurinţa în modelare, curbarea şi îmbinarea facile, previn depunerile de calcar şi sedimentele la interior şi au o durată mare de viaţă. Aceste conducte au un preţ de achiziţie ridicat, motiv pentru care nu se bucură de o popularitate prea mare în rândul proprietarilor de construcţii rezidenţiale.
Ţevile din oţel sunt de două feluri, laminate şi sudate, au o durată de viaţă de până la 40 de ani şi se remarcă prin rigiditate, robusteţe şi rezistenţă.
Conductele din fontă cu adaos de magneziu, care le creşte rezistenţa în timp şi le face uşor de montat şi modelat, au o durată de viaţă record, de până la 100 de ani, şi rezistă excelent la coroziune (sunt ideale pentru montajul subteran). Principalul lor dezavantaj este greutatea mare.
Alte tipuri de conducte: din ceramică, din sticlă specială
6 lucruri de care trebuie să ţineţi seama în alegerea ţevilor
1. Ţevile se aleg, în primul rând, în funcţie de temperatura şi presiunea apei care urmează să fie transportată prin ele. Există ţevi pentru presiune şi ţevi pentru scurgere, specifice sistemului de evacuare a apelor uzate.
2. Tipul de centrală folosit şi parametrii acesteia, deoarece temperatura de funcţionare recomandată diferă de la un model de centrală la altul. De exemplu, pentru o centrală pe bază de combustibil solid şi cu sistem de încălzire cu radiatoare, cea mai bună soluţie, conform specialiştilor, este o instalaţie cu ţevi din cupru. De obicei, în specificaţiile tehnice ale oricărei centrale sunt trecute şi recomandările în ceea ce priveşte caracteristicile conductelor.
3. Bugetul de care dispuneţi pentru proiectarea şi executarea sistemelor sanitare ale unei case.
4. Dimensionarea sistemului sanitar: câte persoane urmează să deservească, pe ce suprafaţă se desfăşoară acesta, ce debit de apă rece, caldă şi menajeră urmează să transporte?
5. Sfatul inginerului care va proiecta sistemul sanitar al locuinţei şi indicaţiile tehnice ale constructorului.
6. Sursa apei reci: sistem centralizat sau racordat la un puţ subteran; duritatea şi PH-ul apei.
Bine de ştiut
Tarifele pentru proiectarea instalaţiilor se calculează în funcţie de suprafaţa desfăşurată a clădirii. Tariful unitar pe metrul pătrat poate varia şi este negociabil. Acesta porneşte, în cazul instalaţiilor sanitare, de la 0,5 euro/mp.
Simona Popa, foto: shutterstock
