3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecial4 aspecte esențiale pentru realizarea unei case eficient energetică

4 aspecte esențiale pentru realizarea unei case eficient energetică

Mai multe informații pentru realizarea de case eficient energetice, în Suplimentul specializat din ziarul România liberă de astăzi.

Eficiența energetică stă în prim-plan atunci când dorim să ne construim o casă nouă. În primul rând reglementările în vigoare ne obligă la acest lucru iar, pe de altă parte, având îndeplinit acest deziderat, locuirea va fi mai comodă, iar facturile de întreținere considerabil mai mici. Dar cum realizăm casa, de ce elemente trebuie să ținem seama?

Specialiștii recomandă să aveți în vedere cel puțin 4 aspecte esențiale. Se atrage atenția asupra faptului că nerespectarea acestora, chiar dacă implică un buget aparent mai ridicat, va conduce mai apoi la cheltuieli mult mai mari sau la neîndeplinirea condițiilor de eficiență energetică.

Alegerea unui proiect bun este premiza fundamentală pentru atingerea obiectivului propus. Tot specialișii recomandă consultarea cu arhitecți specializați, o documentare serioasă în prealabil. Alegerea unui proiect deja finalizat și adaptarea sa la cerințele și nevoile specifice familiei dumneavoastră este în cele mai multe cazuri una dintre cele mai bune soluții. Având deja proiectul, acesta trebuie urmat întocmai, modul de construire precum şi detaliile, atât cele tehnice cât şi estetice, trebuind să stea în permanenţă în centrul preocupărilor echipei de proiectare şi celei de execuţie, alegându-se pentru fiecare aspect soluţiile cele mai potrivite obiectivelor primordiale ale proiectului, şi anume, confort maxim pentru familie obținut cu un consum energetic minim.

Alegerea celor mai indicate materiale de construcție și de izolare a acoperişului, planşeului, pereţilor, ferestrelor şi uşilor exterioare, adică acolo unde se înregistrează cele mai mari pierderi de căldură, este cea de-a doua recomandare. Și în acest caz documentarea și consilierea cu specialișii este absolut necesară.

Folosirea unor sisteme şi soluţii pentru încălzire şi răcire mai eficiente energetic, contorizarea inteligentă a consumurilor energetice, controlul automat şi integrat al tuturor echipamentelor ce consumă energie din casă, incluzând aici pe lângă cele de încălzire-răcire şi iluminatul reprezintă, de asemenea, un aspect extrem de important pentru realizarea obiectivului. Este necesar să fie luate în considerare soluţiile de energie regenerabilă, acestea potrivindu-se cel mai bine cu ideea de bază a conceptului.

În sfârșit, eficiența energetică a casei nu trebuie privită ca un scop în sine. S-au înregistrat multe cazuri în care au fost realizate case care consumau foarte puțină energie, dar în care locuitul nu era comod și nici ușor. Uneori chiar și sănătatea a fost afectată, locatarii reclamând stări proaste și dureri de cap cauzate în cele mai multe cazuri de folosirea unor materiale neadecvate de construcție și a unei izolări excesive. Trebuie avut în vedere personalizarea casei conform cu stilul de viață al viitorilor locatari, precum și adoptarea de soluții pentru sporirea confortului acestora.

Casa e4 din cărămidă de la Wienerberger

Un bun exemplu este proiectul Casa e4 din cărămidă de la  Wienerberger,  finalizat recent de familia Fortescu, lângă București, în Corbeanca. Conceptul Casei e4 reprezintă un model de casă cu un consum energetic aproape 0 (NZEB), la acesta aducându-și contribuția o echipă  formată din unii dintre cei mai valorosi specialiști din România. De aceea construcția unei case noi pe baza acestui concept ar însemna și preluarea integrală a know-how-ului și experienței acumulate.

În ceea ce privește structura de rezistență și termoizolarea, sistemul de zidărie este realizat cu blocurile ceramice Porotherm 38 STh, produs cu conductivitate termică 0,140 W/mK şi mortar termoizolant TM,  precum și cu buiandrugi Porotherm care diminuează punţile termice. Termoizolarea este realizată cu vată minerală bazaltică, acoperișul este din țiglă ceramică. Sunt utilizate cele mai bune soluţii tehnice de eficientizare energetică (panouri fotovoltaice, pompă de căldură, etc.), inclusiv diverse inovații cum este, de exemplu, peretele Trombe (un sistem pasiv de încălzire şi ventilare a locuinţei, care permite aportul de aer proaspăt și exhaustarea aerului viciat prin exploatarea inerției termice mari a blocurilor ceramice). Sistemul de distribuție al agentului termic conține circuite de temperatură joasă, pentru încălzire și răcire în pereți și pardoseală conectate la distribuitoare și reglate prin servomotoare acționate de termostate. Pentru un control optim al ambientului a fost introdus un sistem management al resurselor în timp real care funcționează în baza unor scenarii personalizate și care optimizează necesarul energetic al casei.

În etapa de construcție a primei Case e4 din România familia Forțescu a beneficiat de consultanță oferită de specialiștii Wienerberger și de partenerii Rockwool, Bavaria Eco Systems, Tondach, Semmelrock.

După mutarea familiei în casă nouă va demara o etapă de monitorizare a performanțelor energetice ale clădirii timp de 24 luni cu ajutorul unor senzori speciali.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...
Ultima oră
Pe aceeași temă