-0.7 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialGodzilla, planeta uriașă ce ar putea schimba to ce știm despre originile...

Godzilla, planeta uriașă ce ar putea schimba to ce știm despre originile Universului

O planetă telurică uriaşă, de 17 ori mai mare decât Terra, descoperită recent de astronomi ar putea schimba percepţia oamenilor de ştiinţă despre originile Universului, informează AFP, citată de Mediafax. Mega-planeta, denumită Kepler-10c și supranumită „Godzilla”, după cunoscutul monstru cinematografic, are un diametru de 29.000 de kilometri, adică de 2,3 ori mai mare decât cel al Terrei.

Această planetă telurică, aflată la o distanţă de 560 de ani-lumină de Terra, a fost descoperită de misiunea Kepler, lansată de Agenţia spaţială americană (NASA), au anunţat, luni, oamenii de ştiinţă prezenţi la o conferinţă organizată, în oraşul Boston, de American Astronomical Society.

„Surpriza a fost totală atunci când am înţeles ceea ce găsisem”, a declarat astronomul Xavier Dumusque, de la Centrul de astrofizică Harvard-Smithsonian. Până în prezent, astronomii nu credeau în existenţa unui astfel de „monstru teluric”, deoarece, cu cât planeta este mai mare, cu atât forţa ei de atracţie gravitaţională o face să adune în jurul ei nu doar materiale solide, ci mai ales cantităţi mari de hidrogen, transformând-o astfel într-o planetă uriaşă gazoasă, precum Jupiter.

„Este Godzila planetelor de tipul Terrei!”, a declarat Dimitar Sasselov, directorul proiectului despre originile vieţii lansat de Universitatea Harvard (Harvard Origins of Life Initiative). „Dar, spre deosebire de monstrul din film, Kepler-10c are implicaţii pozitive asupra vieţii”, a adăugat el.

Misiunea Kepler lansată de NASA poate doar să repereze planete, dar nu poate să precizeze dacă acestea sunt gazoase sau telurice. Dimensiunea impozantă a „Godzillei” sugerează mai degrabă o planetă de tip „mini-Neptun”, mai mare decât Terra, înconjurată de un strat gros de hidrogen şi heliu.

Un telescop amplasat pe Insulele Canare a putut să determine că această mega-planetă are o masă de 17 ori ori mai mare decât cea a Terrei, depăşind aşteptările astrofizicienilor. „Kepler-10c şi-a conservat atmosfera pe parcursul existenţei sale, întrucât planeta este suficient de mare pentru ca atmosfera să nu îi scape”, a declarat Xavier Dumusque.

Kepler-10c, care orbitează în jurul unei stele ce seamănă foarte mult cu Soarele, într-un interval de 45 de zile, pare să fie însă prea fierbinte pentru a întreţine viaţa. Însă această mega-planetă demonstrează că Universul a fost capabil să creeze planete telurice uriaşe, chiar într-o epocă în care elementele grele necesare, precum siliciul şi fierul, erau rare (Universul primitiv conţinea doar hidrogen şi heliu).

Planeta aparţine sistemului Kepler-10, care conţine încă o planetă, denumită Kepler-10b. Acest sistem stelar are o vârstă de circa 11 miliarde de ani, ceea ce înseamnă că s-a format la mai puţin de 3 miliarde de ani după Big Bang, potrivit oamenilor de ştiinţă. (Sursa imaginii:  Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics/David Aguilar, via nasa.org)

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă