3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialWikiLeaks acuză Ecuadorul că i-a tăiat conexiunea la internet lui Julian Assange

WikiLeaks acuză Ecuadorul că i-a tăiat conexiunea la internet lui Julian Assange

WikiLeaks a acuzat luni Ecuadorul că i-a tăiat conexiunea la internet fondatorului său, Julian Assange, refugiat la ambasada ecuadoriană la Londra, o întrerupere legată, potrivit site-ului, de recentele dezvăluiri în legătură cu candidata democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Suntem în măsură să confirmăm că Ecuadorul i-a tăiat conexiunea la internet lui Julian Assange, sâmbătă, la orele 17.00 GMT, la scurt timp după publicarea discursului d-nei Clinton la Goldman Sachs”, a scris pe Twitter WikiLeaks.

Niciun purtător de cuvânt al ambasadei Ecuadorului nu a putut fi contactat pentru a face comentarii.

Într-un comunicat, Ministerul de Externe de la Quito s-a limitat să reafirme disponibilitatea Ecuadorului de a-i oferi azil politic lui Julian Assange, conform deciziei sale din 2012.

„Protecția statului ecuadorian va continua atât timp cât se vor menține circumstanțele care au condus la acordarea azilului”, a declarat ministerul.

Agenția de comunicare a WkiLeaks, Sunshine Press, anunțase anterior că această întrerupere are legătură cu un anumit „stat”, fără să ofere alte detalii.

„Am activat planurile de urgență corespunzătoare”, adăugase WikiLeaks.

Sâmbătă, WikiLeaks a publicat trei discursuri ale lui Hillary Clinton, plătite de banca Goldman Sachs, aruncând o lumină cruntă asupra legăturilor acesteia cu principalii actori de pe Wall Street.

Echipa de campanie a fostei Prime Doamne nu a contestat veridicitatea acestor documente, sustrase din e-mailurile lui John Podesta, președintelui de campanie al candidatei democrate.

Ea a acuzat guvernul rus că este responsabil de aceste scurgeri — punct de vedere împărtășit și de către guvernul american—, precum și WikiLeaks că-l ajută pe rivalul său în cursa pentru Casa Albă, republicanul Donald Trump.

Julian Assange, fondatorul site-ului de dezvăluiri WikiLeaks, trăiește refugiat la ambasada Ecuadorului la Londra din iunie 2012.

Australianul se află sub incidența unui mandat de arestare într-o anchetă pentru viol după plângerea depusă de o suedeză în 2010. Julian Assange neagă faptele, denunțând o manevră pentru a fi extrădat în Statele Unite, unde este urmărit penal pentru difuzarea de către WikiLeaks în 2010 a peste 250.000 de documente care dezvăluie culise ale diplomației americane.

Cele mai citite

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă