Un elev din Deva a creat, împreună cu un prieten, ochelarii cu senzori care permit observarea obstacoleleor de către nevăzători. Ochelarii îi avertizează prin vibraţii pe purtători dacă au obstacole în drum. Invenţia a fost premiată la un concurs organizat de Microsoft, scrie Mediafax.
Cristian Dragomir este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Decebal" din Deva şi, în timp ce alţi adolescenţi chiulesc de la ore ca să lenevescă pe o canapea într-un bar, băiatul de 17 ani şi-a petrecut timpul documentându-se şi, în final, inventând un dispozitiv care îi avertizează pe nevăzători dacă au obstacole în faţă.
Cristian a fost ajutat de un prieten cu doi ani mai mare, Cornel Amariei, la crearea ochelarilor cu senzori, obţinând astfel premiul întâi la faza naţională a concursului "Imagine Cup", organizat de Microsoft în luna aprilie. Inovaţia a fost premiată în cadrul secţiunii "World Citizenship", al cărui scop a fost crearea celui mai bun software destinat rezolvării problemelor sociale.
"Împreună cu un prieten, Cornel Amariei, care acum este student la o univesitate din Bremen, am decis anul trecut prin toamnă să facem un proiect pentru concursul organizat de Microsoft. Bunicul meu avea un prieten nevăzător care îi povestea cât de greu este să se orienteze, aşa că ne-am gândit la o pereche de ochelari cu senzori, care să avetizeze nevăzătorii legat de obstacolele din faţa lor", povesteşte adolescentul.