5.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialInternetul fără întoarcere, în curând și pentru copii

Internetul fără întoarcere, în curând și pentru copii

Primele zile după vacanță, fie ea și scurtă, sunt ușoare și plăcute. Dacă nu printre colegi, măcar pe rețelele sociale, unde avem atâtea de împărtășit: poze, râsete și like-uri – toate fiind asezonate cu câteva nemulțumiri despre stațiuni și locuri care nu mai sunt cum au fost. Iar unul dintre lucrurile care nu mai sunt este o lume fără Internet sau măcar o lume în care sa decidem care parte a vieții noastre este publică și care nu. Janet Vertesi, profesor de sociologie la Universitatea Princeton, a testat tocmai această ipoteză și a încercat să vadă dacă este posibil să ascundă o informație importantă, in cazul ei, informația că este gravidă.

Potrivit ThinkProgress, cercetătoarea nu a pornit acest experiment pentru că ar disprețui tehnologia, ci pentru că își dorea să vadă dacă utilizatorii au încă posibilitatea de a se „sustrage” eforturilor companiilor de a le controla datele private. Pentru furnizorii de publicitate informația potrivit căreia o femeie este însărcinată este importantă. Datele femeilor care așteaptă un copil sunt mult mai valoroase decât cele ale utilizatorului mediu, deoarece nevoile și așteptările de consum ale acestora sunt mai clare și astfel li se poate „servi” reclamă relevantă, care duce la un volum mai mare de cumpărături. Autoarea cercetării știe că este aproape imposibil pentru persoanele active care au deja o adevărată viață online să țină la distanță companiile de datele lor private, dar a vrut să vadă cât de mare este efortul pe care trebuie să îl facem dacă vrem să ascundem ceva de „ochii” care ne spionează când suntem online, adunând informații despre noi.

În încercarea de a-și ascunde sarcina de programele de monitorizare și de rețelele sociale, ea a folosit toate metodele pe care le cunoște. Informațiile legate de bebeluși și creșterea copiilor le-a căutat pe Internet prin intermediul motoarelor de căutare care promit să nu păstreze datele căutărilor. Mai mult, ea a apelat la serviciul Tor pentru a rămâne anonimă, Tor făcând aproape imposibilă aflarea identității utilizatorilor. Pentru cumpărarea produselor pentru copii a mers în diverse locuri în oraș, plătind de fiecare dată în numerar. Și, pentru că tot acest efort ar fi putut fi compromis printr-o singură imprudență a unui prieten, Janet Vertesi și-a rugat apropiații să nu vorbească despre sarcina ei pe rețelele sociale sau pe Internet. Ea și-a dat seama cu acest prilej că oamenii nu conștientizează că spațiile private de pe rețele sociale sunt ascunse doar celorlalți utilizatori, nu și site-ului care le găzduiește. Inițial, prietenii i-au promis că îi vor respecta rugămintea și nu vor spune nimic în zona publică a profilului ei, fără să își dea seama că și mesajele private sunt monitorizate de rețelele sociale.

Experimentul este interesant și pentru că ni se pare obositor și inutil acest efort de a ascunde o informație importantă din viața noastră, ori asta arată că deja trăim într-o realitate în care nu ne mai gândim la soarta datelor noastre după ce ajung în posesia companiilor care oferă servicii și produse prin intermediul Internetului. Profesoara de sociologie a ajuns la concluzia că, odată ce activitatea noastră de zi cu zi este legată de Internet, o întoarcere în trecut nu mai este posibilă. Fără a mai socoti și faptul că unii utilizatori devin cu atât mai „interesanți” pentru organele de ordine, cu cât folosesc mai multe mijloace de protecție a datelor.

Celor mici, un nou cadou: brațară inteligentă pentru urmărirea efortului fizic

Brațările inteligente și accesoriile vestimentare care se conectează prin intermediul smartphone-urilor la Internet sunt la modă, cel puțin la expozițiile și congresele de tehnologie din 2014. Ce nu a făcut până acum nici o companie mare, ca Samsung, Sony sau Apple, a realizat o firmă producătoare de jucării educative: primul model de brățări de fitness pentru copii. LeapBand, așa cum se numește accesoriul, costă 40 de dolari și urmărește activitatea fizică a copiilor, potrivit Digital Trends. Noul dispozitiv promite să rezolve, cu ajutorul tehnologiei, o problemă legată tot de tehnologie, timpul mare petrecut de copii în fața calculatorului și stilul de viață sedentar. Întrebarea care rămâne este dacă nu cumva acest pas va încuraja firmele să urmărească cu și mai mare interes lumea celor mici, căutând date care să le ajute să sporească vânzările.

Există însă și semne că, din când în când, companii cunoscute de alt­fel ca fiind mari „consumatoare” de informații, încearcă să păstreze o atitudine etică. Un exemplu este Google, care, relatează The Guardian, a anunțat că nu mai scanează, în scop publicitar, emailurile și documentele pe care le găzduiește dacă acestea sunt folosite în aplicațiile dedicate mediului academic, după ce compania a fost implicată într-un proces în care era acuzată că încalcă o lege care protejează drepturile studenților.

Studenții și telefoanele inteligente, o relație indestructibilă

Un studiu citat de The Telegraph arată că studenții britanici ar renunța mai degrabă la cafea sau sex, decât la telefoanele inteligente. Sondajul, la care au participat 1.500 de studenți, a fost realizat de Aruba Networks și, înainte de a ne încrunta la aflarea acestei vești, trebuie să spunem și că majoritatea celor care au luat parte la interviuri folosește smarphone-uri în scopuri educaționale. 44% din ei iau notițe în timpul cursurilor cu ajutorul telefoanelor, iar 70% își citesc e-mailurile școlare cu ajutorul acelorași dispozitive.    

Cele mai citite

Wladimir Klitschko, aproape de revenire. Ar putea lupta pentru titlul mondial IBF la 48 de ani

Wladimir Klitschko, fostul campion mondial la categoria super-grea, ar putea reveni în ring la 48 de ani pentru o luptă cu Daniel Dubois, campion...

FCSB pregătește primul transfer al iernii? Jucătorul din Superliga urmărit de Gigi Becali

FCSB, campioana în exercițiu a României, continuă să impresioneze pe toate fronturile. Echipa ocupă primul loc în campionat, are șanse mari de calificare în...

Mayweather, agresat în Londra. „Povești false” sau incident real?

Floyd Mayweather, legendarul boxer american, a fost implicat într-un incident tensionat în centrul Londrei, unde o mulțime furibundă l-a asaltat într-un magazin de bijuterii....
Ultima oră
Pe aceeași temă