Gigantul american Facebook a anunţat, pe blogul oficial, că de acum înainte va permite companiilor să-şi plaseze reclamele pe site-ul Facebook pe baza locurilor recent vizitate de către utilizatorii, aceştia urmând să primească reclame din partea firmelor care îşi desfăşoară afacerea în aria respectivă, informează Mediafax.
Utilizatorii care nu îşi fac publice locurile vizitate vor fi luaţi în calcul de către acest serviciu, în cazul în care au menţionat pe pagina personală localitatea unde s-au născut sau unde locuiesc. Facebook a ţinut, de asemenea, să precizeze că noua opţiune nu va afecta confidenţialitatea datelor utilizatorilor săi.
Serviciul "de reclame de conştientizare la nivel local" ("local awareness ads"), aşa cum a fost denumită această nouă opţiune de către Facebook, reprezintă o soluţie ieftină pentru răspândirea unei reclame de către companii, prin comparaţie cu alte mijloace, precum ziarele. De asemenea, acest mod de publicitate oferă posibilitatea de a atinge o audienţă mai mare şi utilizatori mai apropiaţi de profilul consumatorului căutat de o anumită companie.
Serviciul va fi disponibil pentru cumpărătorii de publicitate din SUA în câteva săptămâni. La nivel global, serviciul va putea fi accesat peste câteva luni, compania neprecizând, însă, o dată fixă.