5.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialGoogle Glass, de vânzare în Statele Unite

Google Glass, de vânzare în Statele Unite

Deși sunt încă în varianta beta, ochelarii Google, numiți Glass, pot fi cumpărați de oricine locuiește în America, începând de azi. Practic, dacă până acum era nevoie de invitație pentru a participa la programul Explorers, așa cum sunt cunoscuți cei care posedă dispozitivul, de azi orice rezident al Statelor Unite, care este dispus să dea 1500 de dolari, poate purta ochelarii inteligenți de la Google, relatează The Guardian.

Prețul poate părea cu atât mai mare cu cât materialele folosite în fabricarea ochelarilor costă doar 152 de dolari, dacă este să dăm crezare unui raport citat de Wall Street Journal. Reprezentații Google, contrazic această estimare, spunând că Glass are costuri de producție mult mai mari. În orice caz, analiza prețului unui produs doar din perspectiva componentelor sale nu ține cont de alte lucruri mult mai greu de cuantificat: echipa de cercetători și specialiști, proceduri de testare, educarea publicului.

Acum, drumul fiind deschis de Google, ne putem aștepta ca piața accesoriilor inteligente să se extindă cu noi produse. Samsung, potrivit TechRadar, ar urma sa lanseze, în toamna acestui an, propria versiune de ochelari inteligenți.

Alți ochelari inteligenți sunt ochelarii Meme, realizați de compania japoneză JINS. Aceștia îi vor alerta pe posesorii lor când devin prea obosiți. Ochelarii vor conține, arată Engadged, senzori care să urmărească dinamica ochilor și senzori de mișcare a capului care sa ne avertizeze atunci când exista riscul să ațipim. Ochelarii nu vor fi disponibili înainte de primăvara anului următor, iar prețul estimativ este între 685$ și 979$

Revenind la Google Glass, puteți viziona, mai jos, un clip de promovare a acestora, care ne arată cum se vede lumea filmată cu ajutorul ochelarilor Google.

 

Imagine:  Ted Eytan / Flickr

Cele mai citite

Topul căutărilor pe Google în 2024: Românii, interesați de sport, filme și subiecte de actualitate

Românii au demonstrat un interes intens pentru sport în acest an, iar acest lucru se reflectă clar în căutările lor pe Google. Campionatul European...

Firmele din Ucraina vor plăti un impozit militar începând cu 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, toate firmele din Ucraina vor fi obligate să plătească un impozit militar, a anunțat directorul Centrului de afaceri româno-ucrainean...

Rata inflației a crescut la 5,1% în noiembrie 2024. Scumpiri semnificative la servicii, alimente și mărfuri nealimentare

Rata anuală a inflației a ajuns în luna noiembrie 2024 la 5,1%, față de 4,7% în octombrie, conform datelor publicate de Institutul Național de...
Ultima oră
Pe aceeași temă