Motorul Anului 2015 a avut parte de o premieră, după ce seria de victorii a lui EcoBoost 1.0, de la Ford, a fost întreruptă de sistemul de propulsie hibrid disponibil pe BMW i8.
Marele câștigător al ediției din 2015 este BMW i8, care a surclasat micul motor de 1 L, pe care Ford îl construiește și la Craiova și care a cucerit trofeul Motorul Anului între 2012-2014. Podiumul, în urma voturilor celor 65 de membri ai juriului, inclusiv din România, a fost ocupat de motorizările: BMW i8 1,5 L turbo trei cilindri (362 CP), Ford 0,9 L trei cilindri turbo, Peugeot Citroen 1,2 L trei cilindri turbo.
Citește și GALERIE FOTO. Oroch, în premieră mondială: Cum arată Dusterul american UPDATE
Următoarele locuri din afara podiumului au fost ocupate de motoare puternice, de la Ferrari, Mercedes, Tesla, BMW, McLaren și Audi.
Sistemul de propulsie al lui BMW i8, în care motorul de 1,5 L este ajutat de unul electric, a primit nu mai puțin de trei premii întâi la diferite categorii.
Motorul EcoBoost, construit și la Craiova, continuă să domine la categoria motoarelor de sub un litru, câștigând primul loc pe acest segment și în acest an. Podiumul a fost continuat, la această categorie, de motorul turbo, tot în trei cilindri, dezvoltat de Opel (Corsa, Adam), respectiv de motorul de 0,7 litri folosit de hibridul BMW i3.
Citește și GALERIE FOTO. Noul Mercedes GLC, urmașul lui GLK și rivalul lui Q5. Imagini oficiale
Tesla s-a impus la categoria motoarelor verzi, cu propulsorul său full electric disponibil pe Model S și care dezvoltă 380 CP/385 CP/700 CP.
Ferrari este în topul motoarelor mari, de peste 4 litri, având pe primul loc modelul V8 4,5 L (570 CP/605 CP), iar pe poziția a doua V12 6,3 L (740 CP), cel din urmă disponibil pe F12 Berlinetta. Propulsorul V8, considerat cel mai puternic și mai bun din lume este folosit pe modelele 458 Italia și 458 Speciale.