20.2 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăSpecialMicrosoft îşi dezvoltă operaţiunile în China

Microsoft îşi dezvoltă operaţiunile în China

Microsoft va continua să se dedice puternic activităţilor din China, chiar dacă Google a decis recent să retragă serviciul de căutare de pe această piaţă din cauza problemelor legate de cenzură, a declarat un oficial al celui mai mare producător de aplicaţii informatice la nivel mondial, citat de Mediafax.

Compania intenţionează să cheltuiască în acest an 500 de milioane de dolari pentru centrul de cercetare şi dezvoltare din China, a spus Zhang Yaqin, vicepreşedinte al Microsoft însărcinat cu activităţile de profil din China.

„Microsoft acordă o mare importanţă dezvoltării în China, care are o importanţă strategică pentru companie”, a afirmat Zhang la un forum economic organizat în insula chineză Hainan, potrivit Reuters.

El a arătat că centrul de cercetare şi dezvoltare al Microsoft din Shanghai va avea, într-o primă etapă, 1.500 de angajaţi, fiind posibil ca numărul acestora să ajungă în timp la 7.000.

De asemenea, sediul central al operaţiunilor de cercetare şi dezvoltare din Asia va fi la Beijing, care, după finalizarea construcţiei, va avea o capacitate de 8.000 de cercetători.

Microsoft operează totodată şi alte servicii în China, precum cele de mesagerie instant şi motorul de căutare Bing.

Google a anunţat, în martie, că va închide motorul de căutare Google.cn, în urma unor atacuri ale hackerilor despre care crede că au provenit din China. Decizia este şi un protest faţă de cenzurarea informaţiilor, precum cele legate de independenţa Tibetului şi mişcarea spirituală Falun Gong.

În pofida închiderii motorului de căutare, Google operează încă un centru de cercetare şi dezvoltare în China şi vânzări de publicitate pentru site-urile în limba chineză.

Cele mai citite

Cum te poate ajuta un RMN să identifici problemele ascunse ale coloanei vertebrale

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Lucrările de refacere a Planşeului Unirii au început, anunţă primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă

Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă, a anunţat începerea lucrărilor de reconstrucție a Planşeului Unirii, o structură veche de aproape 100 de ani,...

Dezvoltatorii propun soluții alternative pentru limitarea la 10% a avansurilor în proiectele imobiliare

Ca răspuns la o inițiativă legislativă recentă, dezvoltatorii imobiliari din România au venit cu propuneri alternative care ar putea preveni blocajele pe piață. Controlul fluxului...
Ultima oră
Pe aceeași temă