5.4 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSpecialTextele mayaşe nu prezic sfârşitul lumii în 2012

Textele mayaşe nu prezic sfârşitul lumii în 2012

În niciunul dintre cele 15.000 de texte provenite de la vechii mayaşi nu se menţionează că în 2012 se vor produce mari cataclisme, aşa cum s-a crezut iniţial, după apariţia textelor esoterice în acest sens în anii 70, au afirmat surse oficiale, citate de Agerpres.

 

Directorul Arhivei Hieroglifice şi Iconografice Mayaşe (Ajimaya), din cadrul Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH), Carlos Pallan, a declarat că numai pe două simboluri găsite există ‘inscripţii’ în care este amintit anul 2012, însă ‘numai ca sfârşit al unei perioade’.

Pe baza acestui sfârşit de ciclu, profeţii moderni prevestesc că o gaură neagră din centrul galaxiei, în momentul alinierii cu Soarele, va rupe echilibrul, iar acesta din urmă va ‘arunca o mare cantitate de particule. Ca urmare, se va modifica axa magnetică a Pământului, iar consecinţele vor fi nefaste’.

Omul de ştiinţă a precizat, într-un comunicat, că aceste versiuni apocaliptice îşi au originea în publicaţii esoterice din anii 70, în care era semnalat sfârşitul civilizaţiei umane în 2012, dată care coincide cu cel de-al 13-lea ciclu în calendarul maiaş – ce corespunde datei de 21 decembrie -, calendar care nu evocă însă ‘sfârşitul lumii’.

Pallan a explicat că ‘pentru vechii mayaşi timpul nu era ceva abstract, ci era format din cicluri, iar acestea erau câteodată atât de concrete, încât aveau nume şi se puteau personifica prin intermediul portretelor de fiinţe animate’. De exemplu, ciclul de 400 de ani era reprezentat drept o pasăre mitologică.

Cele mai citite

Donald Trump a semnat ordinul de ieșire a SUA din Organizația Mondială a Sănătății

Retragerea Statelor Unite poate pune în pericol programele de urgență medicală ale OMS Statele Unite vor ieși din Organizația Mondială a Sănătății, a declarat președintele...

Bertrand Blier a murit. Regizorul francez avea 85 de ani

Bertrand Blier, unul dintre cei mai provocatori și originali cineaști francezi din anii ’70 și ’80, s-a stins din viață la vârsta de 85...

Luis Phelipe pleacă din Liga 1! „E o afacere profitabilă”

FCSB a confirmat despărțirea de atacantul brazilian Luis Phelipe, după ce jucătorul a refuzat să participe la cantonamentul din Antalya, invocând probleme personale. Mihai...
Ultima oră
Pe aceeași temă